26/01/2025

Gheorghe Oancea, la aproape 90 de ani, şi Serafim Rolea, la 95 de ani, sunt doi administratori publici adevăraţi ai Mărcuşului

Fostul primar al Câmpulungului are stofă de „city-manager” pentru cartierul său, implicându-se, de când îl ştim, în relaţia Primăriei cu Mărcuşul. Gheorghe Oancea n-a lipsit de la nicio dezbatere a bugetului local, unde a venit, nu ca să asiste şi să asculte ce are de spus primarul, ci el l-a făcut pe primar să-l asculte, indiferent cine a fost acesta. Pe 30 ianuarie, Gheorghe Oancea a împlinit 89 de ani, dar trecerea a aproape nouă decenii de viaţă nu a lăsat urmări asupra minţii şi fizicului acestuia. Fostul primar este vioi şi activ şi are chef pe mai departe să facă treabă. Marţi, la întâlnirea cu primăriţa, nu numai că i-a dat câteva sfaturi privind investiţiile Primăriei, dar a făcut-o pe aceasta să-l invite la o discuţie despre o lucrare necesară pe Băloaica. Pe strada cu pricina locuieşte alt nonagenar cu dragoste pentru locul de domiciliu. Serafim Rolea are 95 de ani, însă vârsta nu constituie un impediment pentru muncile zilnice, care dau un sens existenţei sale. Vârstnicul nu trudeşte numai în bătătura sa, care arată impecabil, ci şi dincolo de gardul proprietăţii, pe terenul Primăriei, unde lume fără minte aruncă gunoi în prostie.

  • Gheorghe Oancea, model de „city-manager” al Mărcuşului  

Nici nu ne gândeam că Gheorghe Oancea va rata invitaţia la dialog a primăriţei Elena Lasconi, pe problemele Mărcuşului, unde a venit pregătit cu mai multe teme. Prima: reabilitarea străzii Drăceşti să continue pe tronsonul cuprins între laborator şi cimitir. A doua: investiţia în reţea de gaz să se facă dinspre Boboc – Mărcuş către „inima” cartierului, întrucât există această utilitate pe Valea Unchiaşului. Şi-apoi Boboc şi Mărcuş sunt, oricum, praf şi pot fi făcute săpături fără teama distrugerii străzilor, care sunt cele mai prăpădite din tot Câmpulungul.

A treia: chiar drumul Mărcuş – Boboc, până la Pescăreasa. „Sunt locuinţe multe, iar drumul este sub orice critică. Nu există în Câmpulung altul ca el.”, a precizat fostul primar, situaţie pe care primăriţa o cunoaşte, întrucât a făcut, de curând, o deplasare în zonă. „Ştiu foarte bine acel drum. El trebuie şi lăţit. Nu trebuie să facem şanţuri ca aici, ci rigolă după modelul „biscuite”, dar să nu fie slabă, ca să putem să ne ducem până în gard, căci este foarte îngust. Problema este că mai întâi trebuie să rezolvăm apa şi canalizarea.”, i-a răspuns primăriţa.

A patra solicitare a lui Gheorghe Oancea: „Mai propun să ne ocupăm de strada Băloaica. Noi am reuşit să luăm terenul, numai că trebuie asfaltat şi mutată conducta de apă pe drumul nou.” Când fostul primar a făcut afirmaţia „noi am reuşit să luăm terenul”, se referea şi la contribuţia sa la reuşita tranzacţiei încheiate în mandatul de primar al lui Liviu Ţâroiu cu o cetăţeană din Mărcuş. Doamna respectivă a acceptat să vândă, la un preţ avantajos, un teren necesar Primăriei pentru devierea drumului, după surparea căii de acces propriu-zise. Acum cinci ani, Oancea l-a însoţit pe Ţâroiu la discuţiile cu femeia care a făcut un bine Primăriei. Şi vânzând terenul, şi vânzând la un preţ sub cel al pieţei.

Gheorghe Oancea are proiectată în minte toată reparaţia străzii Băloaica: cum trebuie transferată conducta de apă, cum trebuie turnat asfaltul, cum trebuie netezită curba ş.a.m.d. Elena Lasconi l-a întrebat dacă este dispus să supravegheze el operaţiunile în momentul în care echipele de la ADP şi Edilul vor deschide şantierul în zonă. „Păi, stau eu pe capul celor din centru şi nu stau cu aceştia?!”, a întrebat amuzat Gheorghe Oancea, în privinţa căruia n-avem îndoieli că nu se ocupă de monitorizare ca un adevărat diriginte de şantier. Marţi seara, primăriţa l-a invitat pe fostul primar la o discuţie, la Primărie, ca să pună la punct detaliile intervenţiei.

  • La 95 de ani, Serafim Rolea nu cere sprijin de la Primărie, ci sarcini, ca să se facă util   

Într-o perioadă în care au curs apelurile şi notificările Primăriei pe tema curăţeniei în faţa proprietăţilor, prin tăierea vegetaţiei şi degajarea şanţurilor de bălării şi pământ, primăriţa a cunoscut un om extraordinar. Serafim Rolea, la cei 95 de ani, este o sfârlează pe lângă casă, unde a tăiat uscăturile şi a curăţat de gunoaie un teren al Primăriei. Nonagenarul locuieşte în apropierea unei zone în care nişte iresponsabili erau învăţaţi să arunce mizeriile de pe lume. În trecut, drumul mărginit de râpa gunoaielor a fost acoperit cu asfalt care, bineînţeles, a ajuns în vale în lipsa unei consolidări. Cei obişnuiţi cu aruncatul resturilor nu se mai încumetă să intre pe drumul surpat şi se debarasează de ele în poiana Primăriei, spre amărăciunea cetăţeanului căruia îi dau de lucru.

Domnul Serafim i-a fost prezentat primăriţei de către vecina Iuliana Tolbeş, care l-a descris ca pe un erou al străzii sale. Şi chiar este, ţinând cont de vârsta înaintată şi de efortul pe care îl face la aceşti ani. „Este un exemplu pentru Câmpulung. Face curăţenie în toată zona dânsului. A creat un fel de parc acolo unde este drumul surpat. Nu are pe nimeni, este singur.”, sunt amănunte împărtăşite de Iuliana Tolbeş, pe care a completat-o Alin Vlădău: „Nu se lasă luat cu maşina. Merge pe jos în oraş.” Şi se întoarce tot pe jos, atâta cale, străbătând panta Drăceştiului, de la piaţă, încărcat de cumpărături.

De la Gheorghe Oancea am aflat că Serafim Rolea s-a născut pe Mărcuş-Boboc şi s-a căsătorit pe Băloaica, unde locuieşte, fiind văduv în prezent. A fost poliţist la Bucureşti, iar acum se comportă ca un veritabil administrator public al locului de domiciliu, depăşind cu munca perimetrul gospodăriei îngrijite. Primăriţa a rămas fără cuvinte când l-a văzut cât de rapid este în mişcări. „A pus cartofi! A tăiat bălăriile şi mărăcinii, a curăţat terenul de muşuroaie. Aici a făcut curăţenie, a tăiat salcâmii, iar în vecinătatea casei a aranjat toate poieniţele.”, ne-au spus vecinii care s-au obişnuit să-l vadă în acţiune.

Şi vrea să aibă parte de acţiune în continuare, de aceea i-a cerut Elenei Lasconi să-i dea în responsabilitate sarcina curăţeniei pe proprietatea publică. Oricum, se ocupă de ea şi fără încuviinţarea autorităţilor. Şi fără să-i ceară cineva! O face el, de gospodar ce este. „Terenul acesta este al Primăriei. Daţi-mi-l mie în îngrijire, ca să nu devină un teren cu gunoaie! Eu l-am curăţat, că e hotar cu noi. Vin mulţi cu punga cu gunoi, ne-au adus câini morţi, pisici.”, i-a cerut omul primăriţei, pe care a înduioşat-o recitându-i o poezie compusă de el pentru ea.

Aşadar, bătrânelul nu cere ajutor, ci să se facă util comunităţii, considerând că timpul ce-i este dat pe această lume trebuie trăit cu folos până la sfârşit.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!