22/04/2025

Ziua Universală a Iei, sărbătorită în Piaţa Primăriei

Vineri, 24 iunie, Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” în parteneriat cu Primăria Câmpulung organizează manifestarea cultural-artistică „Ia, comoara din lada de zestre”, care va avea loc în Piaţa Primăriei, cu prilejul Zilei Universale a Iei şi a sărbătorii de Sânziene/Drăgaica.

De la ora 9.00 şi până la ora 18.00, se va putea viziona expoziţia de costume populare din Muscel din colecţia Mănăstirii Nămăeşti, iar cine doreşte, va putea încerca să capete deprinderi în arta meşteşugurilor vechi la atelierele de cusături, care vor fi în acest interval în Piaţa Primăriei.

La ora 10.00, pe traseul dintre Biserica „Sfântul Iacob” (Bărăţie) şi Piaţa Primăriei Câmpulung va fi o paradă a costumului popular muscelean, care se încheie cu hora Sânzienelor / Drăgaicelor pe platoul din faţa Primăriei.

Urmează un spectacol muzical coregrafic susţinut de cursanţii Cercurilor de specialitate şi de colaboratorii Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”.

Un târg al meşterilor populari din zona Muscel, care îşi vor promova produsele şi arta specifică, va fi în Piaţa Primăriei de vineri, 24 iunie până duminică, 26 iunie.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!