Un jurnalist în vârstă de 33 de ani, născut în Câmpulung, dar adoptat în Canada, îşi caută familia biologică. Chiar dacă a demarat procedeul legal, Cristian Prendaru sau Prundaru, aşa cum crede că i-ar fi fost numele înainte de adopţie, încearcă să-şi găsească rudele şi prin intermediul Facebook-ului, postând un anunţ pe pagina „The never forgotten Romanian children-Copiii niciodată uitaţi ai României”.
„Salutări din Canada! Numele meu la naştere a fost Prendaru sau Prundaru Cristian şi sunt născut în 8 iunie 1989 în Câmpulung, judeţul Argeş. În 1990, am fost adoptat şi adus în Canada de doi oameni minunaţi, pe care sunt extrem de norocos şi mândru să-i numesc părinţii mei. Nu am deloc detalii despre familia biologică, deoarece nu mai avem documentele de la adopţie, dar am cerut deja ajutorul autorităţilor prin intermediul voluntarilor de pe pagină. Nu cu mult timp în urmă, mă uitam pentru prima dată la câteva fotografii din România, asta m-a făcut să mă întreb despre mama şi tatăl meu natural şi despre restul familiei mele biologice. Mai sunt în viaţă? Mama mea biologică îşi aminteşte de mine? Familia mea biologică ştie măcar că exist? M-a făcut să mă gândesc că ar trebui să mă întorc în România pentru prima dată de când am fost adoptat, că ar trebui să încep să explorez o parte din mine despre care nu ştiu prea multe şi că ar trebui să încerc să-mi găsesc mama biologică înainte de a fi prea târziu. Sunt atât de multe întrebări despre mine pe care nu le-am pus niciodată de-a lungul anilor, ceea ce este ironic, având în vedere că sunt jurnalist. Nu deţin informaţii despre părinţii mei biologici, deja am început calea legală de aflare, dar durează undeva la 6 luni, poate aşa e mai rapid. Îmi doresc enorm de mult să-i cunosc, de asemenea, toate rudele din partea lor, fraţii şi surorile dacă mai am. Vă rog frumos să distribuiţi anunţul meu, poate aşa va fi văzut şi de familia mea! Vă mulţumesc!”, este mesajul lui Cristian, postat pe reţeaua de socializare. “E.M.”
Articolul precedent
Articolul următor