6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Vânzătorii de câini de la Rucăr, de pe marginea DN 73, amendaţi

Duminică, 15 mai 2022, poliţiştii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, precum și în zona adiacenta față de DN 73, pe raza comunei Rucăr.

Ca urmare a verificărilor, au fost constatate abateri referitoare la nerespectarea de către deținătorii de exemplare canine expuse spre vânzare a obligației privind identificarea acestora prin microcipare, precum și abateri privind vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.

În urma abaterilor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.700 de lei, după cum urmează:

  • 5 sancțiuni, în valoate totală de 500 de lei, conform OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
  • 2 sancțiuni, în valoare totală de 1.200 de lei, conform HG 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor privind normele sanitare veterinare.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!