Unele dintre reflectoarele care luminau statuile din Grădina Publică au dispărut, probabil, sub bocancii unor huligani ori sub roţile bicicletelor puştilor care dau palpitaţii cu iureşul lor bunicilor ieşiţi la odihnă şi socializare pe bancă, în parc. Monumentele ciobite, acoperite de verzeală şi scrijelite de obrăznicături fără minte au nevoie serioasă de restaurare. Dar, până atunci, este cale lungă. Altele sunt urgenţele a căror rezolvare este aşteptată de câmpulungeni, nu statuile din parcul central, pe care îşi descarcă nervii nişte derbedei.
Sculpturile au beneficiat, de câţiva ani, de îmbunătăţirea imaginii pe timpul nopţii prin iluminarea lor cu ajutorul unor lămpi montate la baza soclului. Ideea a fost bună, a fost pusă în practică, însă realizarea n-a ţinut mult. Dacă daţi un tur al parcului, unde încă revoltă defrişarea brutală executată în urmă cu nouă ani, dobândiţi un motiv în plus de amărăciune. De un lucru frumos, făcut pentru cetăţeni, s-a ales praful. O parte dintre reflectoare au fost făcute zob, nefiind înlocuite în totalitate.
Academicianul profesor George Oprescu nu mai are deloc reflectorul îndreptat către statuie, nemairămânând locului decât postamentul dispozitivului, cel mai probabil, distrus de nişte secături. În dreptul bustului istoricului Nicolae Bălcescu nici măcar suportul lămpii n-a rezistat.
Au rămas „luminaţi” pictorul Ion D.Negulici, sculptorul Constantin Baraschi, academicianul C.I. Parhon şi poetul şi matematicianul Ion Barbu/Dan Barbilian. În cazul dramaturgului Tudor Muşatescu şi al scriitorului C.D. Aricescu pare că reflectoarele au fost înlocuite, dar sunt îndreptate neglijent către partea de jos a edificiului. Nu luminează busturile personalităţilor reprezentate.
Fără a lua la „bani mărunţi” dotările existente, este tristă imaginea Grădinii Publice „Merci”, golaşă şi expusă razelor soarelui, de care n-ai unde să te adăposteşti. În loc de răcoare, te paşte o insolaţie în parcul rămas, de aproape un deceniu, fără arbori. Decorul floral este în aceeaşi notă de sărăcie a vegetaţiei, limitându-se la modestele panseluţe, câteva tufe de merişor şi păpădie din belşug.