Dacă pasiunea de cartofil şi filatelist a lui Gheorghe Chiţa este îndeobşte cunoscută, ceea ce nu ştie aproape nimeni este faptul că acest mare colecţionar al Câmpulungului a fost şi un neobosit peregrin. Către sfârșitul vieții el a devenit autorul unui volum cu impresii de călătorie în Europa, pe baza însemnărilor minuțioase făcute între anii 1979 și 2009. Fire metodică, turistul şi-a notat zi de zi pe carneţel ce a văzut, ce a simţit, ce l-a impresionat, dar și uimirile ori, foarte rar, dezamăgirile personale care, cu timpul, au însumat un număr considerabil de pagini. Sinteza acestor însemnări a dat volumul intitulat „Prin Europa. Impresii de călătorie”, scos de autor la propria imprimantă în numai 2 (două) exemplare. Unul dintre ele Gheorghe Chița mi l-a dăruit cu dedicație și până astăzi am rămas unicul cititor al acestor mărturii.
Momentul de cotitură în viața călătorului Gheorghe Chiţa (şi, poate, chiar în întreaga sa biografie!) a fost plecarea din 1980 în Italia, ca invitat la o expoziţie de filatelie pentru care pregătise cu migală și devotament exponatul „Leonardo da Vinci”, după cum însuși filatelistul precizează în cartea sa:
„Pentru realizarea exponatului filatelic «Leonardo da Vinci» am primit concursul unui colecţionar din Milano cu care am făcut schimburi importante. El m-a invitat la expoziţia tematică din octombrie 1980, ştiind că l-am întocmit, astfel că puteam participa cu exponatul la o expoziţie a cărei temă era «Arta». Am făcut formele necesare pentru trimiterea colecţiei prin poştă. Unul dintre colecţionarii vârstnici din Bucureşti, regretatul Valeriu Neaga, mi-a sugerat să fac demersurile pentru a merge personal la vernisajul expoziţiei, căci propunerea pentru participare poate constitui invitaţie, document absolut obligatoriu pentru solicitarea paşaportului pentru ţări capitaliste. […] Dorinţa de a vedea Italia, patria lui Leonardo da Vinci, a fost atât de mare, că n-am ezitat să lupt pentru a depăşi toate obstacolele, reuşind în cele din urmă”. (p.11)
Ajuns în Italia, Gheorghe Chiţa s-a considerat, pe bună dreptate, un privilegiat (alţii, ca mine bunăoară, nici nu puteau visa pe atunci la un paşaport!) şi a folosit la maximum timpul petrecut acolo. Purta cu sine, pregătită cu grijă de acasă, o vastă documentaţie. Astfel, în prima lui ieșire dincolo de „Cortina de Fier”, a văzut, rând pe rând, orașele Veneţia, Milano, Modena, Florenţa, Vinci şi Roma, și a vizitat principalele lor obiective turistice, plin de frenezia descoperirii marilor valori ale artei antice şi renascentiste. Programul a fost dens, fără sincope:
„Sosesc la Roma în cursul nopţii. Rămân în sala de aşteptare a gării Termini şi încerc chiar să aţipesc puţin, asemenea altor călători. Carabinierii s-au uitat îndelung la biletul meu, dar n-au zis nimic. La toaleta gării sunt condiţii bune de spălat şi bărbierit, aşa că fac şi eu acest lucru. La ora 7 ies prin oraş unde, conform programului făcut în timpul nopţii, am început cu vestigiile romane care fiind în aer liber nu se punea problema orei de deschidere. Astfel am văzut celebrul Colosseum, Columna lui Traian, Arcul lui Constantin, grandiosul monument al lui Vittorio Emanuele despre care citisem că seamănă cu o uriaşă maşină de scris. Am intrat apoi în toate bisericile care mi-au ieşit în cale. Nu are sens să le mai descriu. Toate erau foarte frumoase. Mi-au plăcut în mod deosebit Santa Maria Maggiore, Biserica del Giusso şi San Pietro in Vincoli, unde am admirat celebrul «Moise» al lui Michelangelo. L-am atins şi eu pe piciorul gol, lustruit de milioanele de atingeri de-a lungul timpului”. (p.18)
Această primă ieşire în Vestul Europei, când Gheorghe Chiţa a străbătut Italia, Elveţia şi Austria, îmi pare a fi un fel de traseu iniţiatic, întrucât călătorul a parcurs în cele două săptămâni – se vede clar la lectură! – un adevărat drum al „maturizării”: de la „novicele” Gheorghe Chița care în prima zi păşea timid pe dalele Pieţei San Marco din Veneţia, la „maturul” care străbate cu pas sigur străzile Vienei. De aceea cred că nu numai pentru cititor, dar chiar şi pentru călătorul-Gheorghe Chiţa această primă peregrinare a lui este cea mai plină de senzaţii şi de semnificaţii dintre toate cele 15 călătorii pe care le va face în Europa de-a lungul următoarelor trei decenii.
Încurajat de reuşita primei ieşiri din „lagărul socialist”, peste doi ani Gheorghe Chiţa a revenit în Vest cu o nouă călătorie spectaculoasă. De ce peste doi ani? Fiindcă nu se putea merge în Occident decât o dată la doi ani, așa spuneau reglementările timpului! De data aceasta a plecat cu propria maşină „Dacia”, pe un itinerar care a trecut prin Ungaria, Cehoslovacia, Austria, R.F.G., Franţa, Elveţia, Italia și Iugoslavia. Un circuit cu totul spectaculos!
În mod evident, un aspect îmi pare aici surprinzător: curajul călătorului. De ce spun curaj? Pentru că a porni pe un traseu de mii de kilometri cu o maşină nu foarte sigură, a nu şti niciodată unde vei putea ajunge la sfârșitul zilei și unde vei putea înnopta, mi se pare ceva aproape la limită. Astfel, seară de seară, în propria maşină staţionată fie într-o parcare, fie într-o benzinărie, fie pe o stradă mai liniştită ori într-un parc al vreunui oraș, foarte rar într-un camping, călătorul trebuia să-și găsească un adăpost improvizat, după o zi epuizantă de drum.
În acest lung circuit nu totdeauna lucrurile au stat aşa cum trebuie, după cum se poate constata din însemnarea făcută la Roma:
„La 14,30 ne îndreptăm spre maşină şi nu ne vine să credem ce vedem: capota de la portbagaj întredeschisă, geamul uşii din dreapta spart, puţinele lucruri rămase, răscolite. Nevasta se aşază pe bordură şi plânge, eu caut un poliţist, îi explic. Îmi dă o adresă unde mă sfătuieşte să-l însoţesc la un sediu, lângă gară, unde era un oficiu pentru străini. Dau o declaraţie, şi atât. Mă întorc la maşină şi facem un inventar al lucrurilor furate: aparatul de radio şi sacoşa cumpărate din Cehoslovacia, lenjeria mea, servieta cu aparatul de fotografiat, trusa de bărbierit, pantofii, prosoapele, ţigările şi cine ştie ce vom mai descoperi pe parcurs”. (pp. 34-35)
După „ucenicia” primei ieşiri în Occident şi proba de rezistenţă a celei de-a doua excursii dincolo de „Cortina de Fier”, Gheorghe Chiţa a devenit un turist cu… experienţă „capitalistă” şi în vara anului 1984 a plecat, tot cu „Dacia” sa, pentru mai bine de o lună, pe itinerarul Iugoslavia – Italia – Franţa – R.F.G. – R.D.G. – Cehoslovacia – Ungaria. Și-a permis de data aceasta să fie chiar selectiv: revede ceea ce crede că merită şi adaugă noi obiective. Se simte din tonul relatării din jurnal că este mult mai „stăpân pe situaţie”, că tot ce învățase în celelalte două lungi voiajuri în Europa Vestică îşi spune cuvântul.
Următoarea călătorie, făcută în 1987, a urmat un traseu parțial cunoscut din drumurile anterioare: Iugoslavia – Italia – Austria – Ungaria. După ce s-a bucurat din plin de tot ce a văzut, la întoarcerea în ţară, „impregnat” încă de libertatea Occidentului, Gheorghe Chiţa are parte de un duş rece, tipic pentru năravurile din ultimii ani ai regimului comunist din România:
„Ne îndreptăm spre frontieră unde ajungem seara pe la zece şi jumătate la Nădlac (Arad) şi unde stăm circa trei ore, deşi nu erau prea multe maşini în faţa noastră. Ne vine rândul şi ni se spune să scoatem totul, dar absolut totul din portbagaj. Ne supunem şi asistăm la penibilul spectacol când au cotrobăit prin toate sacoşele, cutiile, valizele, au răsfoit toate revistele, inclusiv jurnalul de călătorie din care au citit câteva pagini răzleţe, fără comentarii. Niciodată, dar niciodată, la niciuna din trecerile anterioare ale frontierei (şi trecusem de peste zece ori), nu m-au controlat cu atâta minuţiozitate. Mi-au pus vamă până şi pe articole de toaletă pentru care, de regulă, nu se plăteşte vamă (săpunuri, de exemplu). În sfârşit primim paşapoartele şi după ora 1,00 părăsim frontiera. Intraţi pe pământ românesc, încet-încet realizăm că ne apropiem de casă, pe şoselele «ornate» cu gropi la tot pasul, mizerie, lipsă de civilizaţie.” (p. 64)
Odată cu excursia din 1987, o primă etapă a călătoriilor lui Gheorghe Chiţa a luat sfârşit, pentru a face loc unei etape noi, marcată de căderea Cortinei de Fier în Europa de Răsărit, dar și în România. Excursiile făcute după 1990 stau sub altă zodie – cea a normalităţii, chiar dacă nu totdeauna în sensul deplin al termenului. Un lucru e cert: paşaportul nu mai este un privilegiu în România, cu toate că vreme de câțiva ani după prăbușirea regimului comunist obţinerea vizei pentru Vest, mult dorita viză Schengen, nu a fost uşoară.
Paginile consacrate călătoriilor făcute după 1990 sunt la fel de numeroase precum cele de dinaintea lor.
Gheorghe Chiţa a revăzut Italia, Franţa, Ungaria, chiar fosta Iugoslavie, când aici situaţia politică era confuză şi începuse conflictul armat. Vechilor trasee le adaugă altele noi: Grecia (în trei rânduri), Turcia și Londra (de două ori). Călătorul este acum un turist european, departe de experienţele din vremea comunismului, o perioadă pe care aș numi-o chiar „eroică” pentru o călătorie în Europa. Spiritul de aventură de altădată lasă loc tihnei observațiilor şi la sfârşitul lecturii rămâi parcă o clipă cu nostalgia începutului, când în 1980 colecționarul trecea pentru prima oară bariera „Cortinei de Fier”.