02/07/2026

Primăria a depus proiecte pentru renovarea energetică, cu banii din PNRR, a Spitalului, a Secţiilor Infecţioase şi ORL, a Sportivului şi a Şcolilor nr.3 şi 7

Depunerea de proiecte în P.N.R.R. înteţeşte dezbaterile în regim extraordinar ale Consiliului Local, solicitat să aprobe planurile Executivului de a obţine cât mai multe fonduri nerambursabile. Săptămâna trecută, după votul acordat de Legislativul municipal, s-au încărcat în platforma finanţatorului documentaţiile pentru trei blocuri şi şase clădiri publice.

Investiţia de la Spitalul Câmpulung include şi patru staţii de încărcare
Prima cerere de finanţare pentru depunerea căreia Executivul a cerut votul Consiliului Local priveşte „Renovarea energetică a Spitalului Municipal Câmpulung”. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă finanţează, prin Componenta 5 – „Valul Renovării”, şi lucrări de „renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”. Autorităţile câmpulungene au pregătit, pentru acest apel de proiecte, documentaţia necesară pentru investiţia de anvelopare a Spitalului Câmpulung. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 24.586.720,512 lei fără TVA, din care 24.094.450,512 lei – valoarea renovării energetice şi 492.270 lei – valoarea a 4 staţii de încărcare electrice.
Potrivit expertizei tehnice, clădirea a fost construită în anul 1983, are o suprafaţă desfăşurată de 11.124 metri pătraţi, este încadrată în gradul III de risc seismic şi nu are nevoie de lucrări de consolidare.

Proiectul LPS conţine cinci clădiri din cadrul complexului sportiv
Renovarea energetică a Liceului cu Program Sportiv, următorul proiect aflat în lotul celor depuse vineri, 15 aprilie 2022, are o valoare maximă eligibilă a proiectului de 15.657.927,27 lei fără TVA. Totalul precizat este defalcat astfel între clădirile din complexul Sportivului:

  • Şcoala (suprafaţa desfăşurată 3.312 mp): 1.457.280 euro; 7.173.752,26 lei;
  • Sala de Atletism (suprafaţa desfăşurată 1.052 mp): 462.880 euro; 2.278.619,38 lei;
  • Sala de Gimnastică (suprafaţa desfăşurată 602 mp): 264.880 euro; 1.303.924,78 lei;
  • Cantina (suprafaţa desfăşurată 367 mp): 161.480 euro; 794.917,60 lei;
  • Internat (suprafaţa desfăşurată 1.896 mp): 834.240 euro; 4.106.713,25 lei;
    Total (suprafaţa desfăşurată 7.229 mp): 3.180.760 euro; 15.657.927,27 lei. Concluziile expertizei tehnice a celor cinci clădiri relevă faptul că n-au nevoie de intervenţii de consolidare.

S-au depus la P.N.R.R. şi două şcoli gimnaziale: „Theodor Aman” şi „Nanu Muscel”
Pachetul pregătit la sfârşitul săptămânii trecute conţine şi două şcoli, „Theodor Aman” şi „Nanu Muscel”. În cazul fostei Şcoli nr.7, la o suprafaţă desfăşurată de 2.300 metri pătraţi, valoarea maximă eligibilă a proiectului a fost calculată la 1.150.000 lei fără TVA. Iar la Şcoala fostă nr.3, suprafaţa totală desfăşurată de 2.379 metri pătraţi a condus la un cost maxim eligibil de 5.152.885,45 lei fără TVA.
Secţiile Infecţioase, Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie au şansa să fie anvelopate cu bani nerambursabili
În afara clădirii principale a Spitalului Municipal, se încearcă obţinerea de fonduri europene pentru două secţii care funcţionează în clădiri separate. Secţia Infecţioase are o suprafaţă desfăşurată redusă, de 669 metri pătraţi, de aceea şi valoarea maximă eligibilă a proiectului se limitează la 1.646.643,15 lei.
Clădirea de la intrare, în care sunt grupate trei dintre secţiile spitalului, Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie, face obiectul unui proiect de renovare energetică de 1.836.757,82 lei, valoare calculată prin raportare la o suprafaţă totală desfăşurată de 848 metri pătraţi. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!