Cel puţin 40 de locuri de parcare vor fi create lângă blocul social 17, pe un teren viran de pe care mai sunt de ridicat câteva garaje. Inclusiv unul cu rol de atelier, după cum s-a convins primăriţa Elena Lasconi ajunsă la faţa locului, în urmă cu două zile, pentru a inspecta amplasamentele viitoarelor parcări de reşedinţă. În această parte a celui mai întins cartier al Câmpulungului, spaţiul destinat autoturismelor nu presupune sacrificarea unei zonei verzi, ci valorificarea unui maidan plin de gunoaie aruncate de chiriaşii din 17. Platforma de gunoi va fi reamplasată mai în spate, pentru a permite cât mai multe parcele în apropierea străzii Emil Gârleanu, pe partea cu blocul 17. Locul va arăta decent, cu bordură nouă, cu buturi scoase şi asfalt proaspăt turnat. „Am adus distrugătorul de buturi de la Piteşti.”, a anunţat Bogdan Pătru, directorul ADP, care trebuie să strecoare în programul de lucru o zi special numai pentru această operaţiune, la câte cioate au rămas pe străzi şi trotuare, după tăierea arborilor bătrâni şi bolnavi şi a unor stâlpi de lemn. Rămâne de văzut cât de bine vor întreţine locatarii viitoarea parcare, dată fiind vecinătatea, un permanent focar de infecţie, în faţa căruia echipele de salubritate s-au predat de mult.
Tot pe Emil Gârleanu, dar pe partea cealaltă, în continuarea blocului 18, ADP va finaliza o parcare cu 56 de locuri, căreia nu-i mai trebuie decât asfaltul. „E.M.”