3.6 C
Campulung Muscel
19/01/2025

Pe strada Fraţii Goleşti, la doi paşi de Primărie, găseşti unele dintre cele mai prăpădite trotuare din Câmpulung

În fiecare an din fiecare mandat, ziarul nostru v-a prezentat starea deplorabilă a unor trotuare ultracentrale, căci strada Fraţii Goleşti este în „buricul târgului”, la doi paşi de Primăria Câmpulung, ai cărei angajaţi nu se deplasează pe jos. Căci altminteri ar fi sesizat superiorilor, indiferent de legislatură, ce spaţii pietonale de toată ruşinea au pietonii la dispoziţie. Nu găsiţi în tot centrul trotuare mai distruse ca acestea! Deşi ele trec prin faţa unor blocuri pe la care se perindă multă lume, datorită activităţilor de la parter: birouri de executare silită, de asigurări, de consiliere avocaţială sau psihologică, etc. Le folosesc cetăţenii care au drum în oraş şi care vor să evite aglomeraţia de pe Negru Vodă, le folosesc elevii care merg spre Liceul Teoretic „Dan Barbilian” şi Colegiul Pedagogic „Carol I”, le folosesc locuitorii de pe Constantin Brâncoveanu şi Ion Mihalache şi oricine doreşte sau are nevoie să ajungă în această parte a oraşului.

Aceste trotuare intens tranzitate n-au fost reparate niciodată integral de la construcţia lor, doar cârpite, după cum o arată peticele de asfalt cu care s-au plombat spărturile cu duiumul. La halul de distrugere în care se găsesc, cu gropi pe întreaga suprafaţă, plăci afundate, resturi de bitum de la plombările din trecut, pământ şi vegetaţie pe mijlocul lor, nu mai ai ce să plombezi la ele! Trotuarele trebuie asfaltate cap-coadă şi mărginite de bordură nouă, căci cea din prezent abia se mai cunoaşte, de tocită şi degradată ce este.

Pe partea cu opritoarele pentru parcare te împiedici de resturile unor ţevi tăiate şi ieşite din asfalt, cum s-a procedat şi cu cioatele de arbori şi stâlpi de iluminat. Odată cu lista de investiţii aprobată la buget, ar fi trebuit să fie prezentat şi programul de lucru al ADP pe 2022, cum s-a procedat în fiecare an până acum. Cum acest document a lipsit în acest an, nu vă putem spune dacă trotuarele cu pricina au fost incluse la o reparaţie capitală în 2022. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!