22/04/2025

Angajaţii din Prefectură, nemulţumiţi de salarii, sunt în grevă japoneză

Astăzi, 16 martie, angajaţii Prefecturii Argeş vor face grevă japoneză. Astfel, aceştia se alătură personalului prefecturilor din toată ţara, într-o manifestaţie menită să urgenteze schimbarea încadrării salariale. La nivel naţional, greva japoneză va fi susţinută de peste 1.800 de salariaţi, afiliaţi la Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual (FPPC) din Administraţia Publică.

„Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcţionar public din instituţia prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcţionar public din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate”, a transmis sindicatul.

Personalul implicat în acest demers îşi va semnala nemulţumirea prin purtarea unei banderole albe pe braţ. Funcţionarii publici care activează în prefecturi acuză o mai proastă remuneraţie comparativ cu cei care lucrează pentru consiliile judeţene, primării sau servicii deconcentrate.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!