„Nu voi încheia acest capitol, fără să amintesc jertfa de sânge a tânărului şi inimosului profesor de pedagogie Florin Niculescu, căzut ca un erou în apropierea Odesei, pentru apărarea Patriei şi întregirea hotarelor. Din iniţiativa Asociaţiei Generale a Învăţătorilor Muscelului şi a directorului Şcolii Normale „Carol I”, Ilie Patraulea, s-a înălţat o troiţă în curtea şcolii, în faţa intrării principale, pentru ca elevii să aibă mereu prezentă amintirea bunului lor profesor, să-i preamărească jertfa şi să le fie exemplu. Cu această ocazie, profesorul Haralambie Pâslaru a ţinut o frumoasă cuvântare. Troiţa a fost sfinţită, cu deosebită solemnitate, în ziua de 31 mai 1942”, consemnează Ioan G. Marinescu în monumentala sa monografie „Şcoala Normală Carol I din Câmpulung-Muscel. Trei pătrimi de veac de activitate” (1943), în finalul capitolului consacrat profesorilor şcolii.
Aşa cum scria în 1942 Ilie Patraulea, directorul de atunci al Şcolii Normale „Carol I”, într-un articol consacrat profesorului-erou în revista „Muscelul nostru”, Florin Niculescu se născuse în 1907 în comuna Bila, din fostul judeţ Vlaşca. Îşi pierduse de timpuriu părinţii. Urmase Şcoala Normală din Grădiştea, pe care o absolvise în 1926 cu media 9,65. Încă de pe băncile şcolii manifestase o vocaţie pentru ştiinţele pedagogice şi limba franceză. Numit învăţător, cu ajutorul fostului său director, profesorul C. Teodorescu, a obţinut în 1927 o bursă la renumitul Institut „Jean Jacques Rousseau” din Geneva, unde s-a bucurat de cele mai bune aprecieri din partea psihologului şi pedagogului elveţian Eduard Claparède. În 1930 a obţinut licenţa în Litere şi Filozofie şi s-a înscris la doctorat, pe care l-a susţinut în 1936 cu marii profesori Jean Piaget, celebrul psiholog elveţian, Pierre Bovet şi G. I. Duprat cu o teză intitulată „Les idees de l’enfant sur la famille et le village”, un studiu aprofundat care se baza pe anchete şi cercetări efectuate pe un grup de 238 de copii români cu vârste între 4 şi 13 ani.
Deşi i s-a propus să rămână în Elveția, ca profesor în cadrul Institutului unde studiase, Florin Niculescu a dorit să se întoarcă în ţară. La Bucureşti, a fost numit profesor de franceză la Şcoala de ofiţeri de Geniu şi Guarzi, iar după trecerea Examenului de Capacitate a ocupat din 1938 catedra de ştiinţe pedagogice de la Seminarul „Melhisedec Episcopul” din Ismail, port la Dunăre în sudul Basarabiei. De aici, în 1939, a fost transferat la Şcoala Normală „Carol I” din Câmpulung, pe o catedră de ştiinţe pedagogice.
Directorul Ilie Patraulea îşi amintea în articolul din revista „Muscelul nostru”: „În vara trecută [1941] Florin Niculescu abia îşi încheiase activitatea profesională, anuală, când a fost chemat la îndatoririle militare. Trecuse prin multe încordări şi îngrijorări la şcoală, fiindcă anul şcolar a fost excepţional de greu. Vorbeam cu el despre războiul actual. (…) Era vesel că se duce la regimentul din care făcea parte. Cum îl ştiam plăpând fiziceşte, ba… şi suferind, i-am atras atenţiunea să facă formele necesare pentru a fi repartizat în alt loc decât pe front, deoarece la front se cer eforturi fizice, pe care n-ar putea să le suporte. Mi-a răspuns, zâmbind prieteneşte, că se simte bine, că a mai făcut eforturi fizice, pe când se afla cu regimentul în Transilvania, şi rezistase. Apoi, … o asemenea cerere ar putea fi interpretată ca o sustragere de la Chemarea Patriei şi nu voieşte să fie suspectat în niciun fel.”
După cum scrie în continuare Ilie Patraulea, răspunsul profesorului Florin Niculescu ar fi fost acesta: „Viaţa mi-a rezervat suferinţa, încordarea, efortul şi satisfacţia datoriei împlinite. Şi de data aceasta locul meu este acolo, unde e încordare şi pericol, pe front. Pentru acest loc am fost pregătit în şcoala militară”.
Potrivit mărturiei lui Teodor Al. Munteanu, secretar de redacţie al revistei ieşene „Convorbiri literare” unde Florin Niculescu publicase câteva articole, pe 16 septembrie 1941, în zona Odesa, locotenentul în rezervă Florin Niculescu lupta cu plutonul său în punctul cel mai înaintat al frontului, sub focul inamic. Cel mai destoinic sergent din pluton a căzut rănit grav de o schijă. Atunci Florin Niculescu s-a dus la el ca să îi ofere primul ajutor. În acest timp, un proiectil de brand i-a lovit din plin, amestecându-i pe amândoi cu pământul. Rămăşiţele pământeşti ale celor doi au fost înmormântate, alături de trupurile altor soldaţi români, în cimitirul din Dalnic, o comună din apropierea Odesei.
Pentru normalişti, foştii săi elevi de la Şcoala Normală „Carol I”, profesorul Florin Niculescu le-a rămas în memorie ca un „spirit de înaltă fineţe, care făcea un curs clasic, plin de supleţe şi cu multe aplicaţii la viaţa din şcoală şi din societate. De sus, de pe catedră, de la înălţimea lecţiei sale artistic închegată, ştia să se coboare în sufletele elevilor, ştia să-i orienteze, să-i ajute în necazurile lor”, notează Ioan Gh. Marinescu în monografia „Şcoala Normală Carol I din Câmpulung-Muscel. Trei pătrimi de veac de activitate”.
Pe de altă parte, unul dintre foştii discipoli ai lui Florin Niculescu, profesorul univ. dr. Nicolae Oprescu, şeful Promoției 1944 a şcolii, consemna în volumul său „Amintiri din viaţa de normalist” (1994): „Noi l-am avut profesor când eram în clasa a V-a [de liceu] şi când, la disciplina Pedologie (Ştiinţa copilului), am participat la o cercetare amplă organizată de el cu toţi copiii şcolilor din Câmpulung. Era vorba de efectuarea unor măsurători (greutate, înălţime, simţuri, etc.) care se confruntau cu unele bareme care exprimau dezvoltarea normală a copilului la categoria respectivă de vârstă, pe baza căreia se reţineau unele concluzii. Păstrez şi astăzi Caietul de pedologie. Profesorul Florin Niculescu era o mare speranţă a psihologiei şi pedagogiei româneşti, dar a strălucit ca o stea, care s-a stins prea devreme”.
Troiţa ridicată în memoria profesorului dr. Florin Niculescu în faţa Şcolii Normale „Carol I” şi sfinţită în cadrul ceremoniei din ziua de 31 mai 1942 a fost distrusă după instaurarea regimului comunist, pentru că amintea de fapte de arme petrecute în războiul de pe Frontul de Est.
„Citisem în monografia din 1943, scrisă de Ioan Gh. Marinescu, despre jertfa lui Florin Niculescu şi amplasarea, spre aducere-aminte, a unei troiţe în faţa şcolii. Am aflat însă, de la profesorul de istorie Irinel Vintilă, colegul meu, despre faptul că, deşi troița fusese distrusă imediat după 1948, se mai păstra tâmpla ei originală din lemn, care se afla pe cărarea care suie din cimitirul Flămânda spre biserică. Am luat încuviinţare de la ÎPS Calinic Argeşeanul şi am adus de la Flămânda tâmpla de lemn. A fost restaurată şi am refăcut înscrisul în forma iniţială, pentru că fuseseră scrijelite, ca să nu mai poată fi citite, cuvintele „Carol I” şi „Odesa”. Apoi, pe 30 noiembrie 2006, de Ziua Şcolii, în cadrul unei ceremonii, troiţa reamplasată pe locul său din faţa şcolii a fost resfinţită de ÎPS Calinic Argeşeanul”, mi-a declarat profesorul George Radu, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”.
Sacrificiul tânărului Florin Niculescu, la numai 34 de ani, nu a fost unul singular. În Primul Război Mondial, învăţătorii musceleni, absolvenţi ai Şcolii Normale „Carol I”, au fost nevoiţi să lase condeiul şi catedra şi au luat arma ca să lupte. 34 dintre ei şi-au dat tributul suprem de sânge. De asemenea, în al Doilea Război Mondial, alţi 37 de învăţători musceleni au căzut pe câmpul de luptă. Tot din iniţiativa directorului George Radu, pe 30 noiembrie 2017, la sărbătorirea a 150 de ani de existenţă a şcolii, numele celor 71 de învăţători-eroi a fost gravat pe monumentul ridicat în curtea Colegiului Național Pedagogic „Carol I”. Între cele două plăci comemorative cu numele acestora, o candelă arde la troiţa pe care stă scris:
„În amintirea locotenentului-erou Florin Niculescu, profesor doctor în filosofie şi pedagogie, Şcoala Normală Carol I, mort Odesa, 16 septembrie 1941”.