18.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

O gravidă, suspectă de infecţie cu COVID, nemulţumită de condiţiile şi atitudinea din Spitalul Municipal

Depistată pozitiv cu SARS-CoV-2, o gravidă de 32 de ani, din Topoloveni, a povestit pe Facebook prin ce a trecut cu puțin timp înainte să nască. Mihaela Florina Popescu a spus că s-a prezentat la Mioveni, la medicul curant, pentru că avea mici contracții, iar acesta a decis să-i facă operație de cezariară următoarea zi. Ca să se poată ajunge la acel moment, a fost testată la COVID-19, care, suprinzător, i-a ieșit pozitiv, în condițiile în care mămica nu avea niciun simptom specific. Imediat după aflarea rezultatului, a fost mutată la Spitalul Câmpulung, care tratează și gravide care au coronavirus, loc în care tânăra nu a fost deloc mulțumită de condițiile de cazare și modul în care a fost tratată de cadrele medicale. La Câmpulung, așa cum descrie tânăra, a fost controlată ginecologic într-o cameră mizeră și pusă să ia tratament pentru COVID-19. Între timp, la insistențele medicului de la Mioveni, mămicii i se recoltează din nou probe pentru examenul PCR și, de această dată, testul iese negativ. Femeia mai relatează în postare că a refuzat medicația pentru COVID-19 la sugestia unui angajat DSP, care a sunat-o pentru ancheta epidemiologică, dar a relatat și alte cazuri, ale altor gravide cu care a fost internată. Clar este că astfel de greșeli, ba test pozitiv, ba negativ, aduc în pragul disperării familiile atâtor argeșeni, iar nimeni nu este tras la răspundere. În plus, astfel de stuații prezintă faptul că sistemul de sănătate nu este pregătit să facă față unei astfel de pandemii.

„Se repetă testul PCR COVID-19, care este negativ, pentru două testări în 48 de ore”

Conform biletului de ieșire din spital, eliberat pe 16 iulie 2020, la Câmpulung, tânăra a avut la internare, ca diagnostic principal: ”Îngrijiri acordate mamei pentru cicatrice uterină datorită unei intervenţii chirurgicale anterioare”, iar ca diagnostice secundare: ”COVID-19, cu virus neidentificat; edem gestaţionar; travaliu fals după cea de-a 37-a săptămână completă de gestaţie.”

După ce, între 13 și 16 iulie, a fost internată la Spitalul Municipal Câmpulung, la Secţia Obstetrică-Ginecologie, la externare a avut menționată starea de ”vindecată”. Iată ce scrie tot în foaia de ieșire din spital: ”Pacienta, în vârstă de 32 de ani, este transferată la Spitalul Municipal Câmpulung, de la Spitalul Orăşenesc Mioveni, având PCR COVID-19 pozitiv. În cursul internării, se repetă testul PCR COVID-19, care este negativ, pentru două testări realizate la interval de 48 de ore. S-a administrat medicaţia tocolitică şi anticoagulantă (fraxiparina 0,4, de două ori pe zi pentru D Dimeri 1538,58), evoluţia ei fiind una favorabilă. Se decide externarea pacientei, urmând să ţină legătura cu medicul curant în vederea naşterii.”

Mai jos vă prezentăm postarea argeșencei, care, în câteva zile, a trecut de la agonie la extraz.

“Haideţi să vă povestesc păţania mea”

“Pe data de 11 (n.r. iulie), sâmbătă, m-am prezentat la spital, la Mioveni, cu mici contracţii. Mă examinează doctorul meu şi hotărăşte să mă interneze, ca luni să îmi facă operaţia de cezariană. Înainte de internarea propriu-zisă, sunt dusă să mi se ia exudatul pentru depistarea COVID-ului. A doua zi, duminică după amiază îmi vine rezultatul: pozitiv! Şoc, groază şi disperare. Mă sună doctorul meu şi îmi spune să stau liniştită, că o să fiu transferată la Câmpulung, că acolo este maternitate pentru gravidele cu COVID şi o să fiu tratată foarte bine. Vă daţi seama cum a picat această veste?! Am părinţii bolnavi, socrul la fel, străbunica de 80 ani, pe care nu aş fi vrut să îi îmbolnăvesc. Mă gândeam la bebeluş, că dacă nasc la Câmpulung, nici măcar să îl văd nu mă lasă, avea să îl trimită la Mioveni sau la Piteşti, iar eu să îl iau când ies negativă. Am insistat foarte mult să repet testul şi ei nu au vrut, că procedura este să îl repet peste 8 zile, vroiam să îl plătesc doar să mi-l facă repede, dar nu a fost chip să mă lase, aşa că am fost transferată la Câmpulung. Ce să spun, când am ajuns acolo, a început disperarea mea, horror, era exact ca într-un lagăr. Vine o doctoră să mă controleze, pff, mă bagă într-o cameră MIZERĂ, am plâns în continuu, mi se părea că trăiesc un coşmar şi aşteptam să mă trezesc. Bun, mă duc în salon, bine că eram singură şi nu eram băgată cu alţi bolnavi. Sunt lăsată acolo fără alte întrebări, fără să vină să vorbească cineva cu mine despre ce se va întâmpla pe mai departe, în condiţiile în care eu, a doua zi, urma să nasc. Asistentele nu veneau decât dimineaţa şi seara să îmi monitorizeze bebele, iar când întrebam de doctor, ceva, îmi răspundeau că o să vină şi la mine. După trei zile de disperare, primesc şi o veste bună şi anume că doctorul meu a insistat să mi se repete testul, wooow acum se poate face? Ce josnic! Mi se ia proba şi, în 10 ore, rezultatul: negativ. Pff, în sfârşit am respirat uşurată, dar, culmea, trebuia să mai stau 48 ore, să repet din nou. Între timp, asistentele tot veneau cu tratament pentru COVID. Ce, mă? Pentru ce să iau pastile dacă nu am simptome? Pentru ce? La care, asistenta: nu e problemă, rău nu îţi fac. Mă trezesc cu telefon de la DSP, ca să ia în evidenţă contacţii mei direcţi. Îi spun că stau cu soţul, fata şi mama şi merg des la socrii. El ce spune: nu mă interesează decât de soţ şi copil. Păi, şi ceilalţi nu sunt contacţi direcţi? În fine, măcar au scăpat ei. Îmi vine în minte să îl întreb dacă e normal să mi se dea tratament pentru COVID dacă eu nu am simptome, iar răspunsul lui a fost: cum, doamnă, să vi se dea tratament? V-a dat doctorul tratament pentru COVID? Doamnă, să refuzaţi tratamentul, că nu e normal! Ce, mă? Doamne, Doamne, că mori cu zile în spitalele noastre, mori cu zile. După toate astea, îmi iese şi celălalt test negativ, iar replica unui doctor a fost că undeva s-a produs o greşeală. Mulţumesc lui Dumnezeu că bebelina mea a stat cuminte în burtică că, aia îmi lipsea, să nasc în cocina aia. Aşa ceva nu mă gândeam să trăiesc vreodată, pur şi simplu, m-a marcat pe viaţă şi vă spun sigur că nu sunt singura, încă o fată, venită tot de la Mioveni, a fost pozitivă, iar mai apoi, miraculos negativă, iar alte două fete, care erau în alt salon au ieşit negativ, plus fără simptome. Despre ce vorbim? Am ajuns să ne batem joc de viaţa unor tinere şi a unor bebeluşi? Pentru ce? Pentru bani? Ruşine să vă fie, ruşine!”

La Câmpulung, suspecţii sunt izolaţi câte unul în cameră

De partea cealaltă, medicul chirurg Mădălin Iordache, tot pe Facebook, într-o postare, în care a descris cum a decurs o zi de muncă în Spitalul COVID de la Câmpulung, a amintit și de ce a povestit mămica din Topoloveni despre unitatea spitalicească din municipiu. De fapt, a ținut să specifice că la noi în spital condițiile sunt decente, cei care sunt suspecți și așteaptă rezultatele testelor sunt izolați câte unul în cameră, iar răspunsul de la laboratorul PCR vine într-un timp mult mai scurt decât în alte părți. „Da, chiar se operează şi la noi, iar apropo de diverse postări despre condiţiile de cazare din OG (Obstetrică-Ginecologie) şi spital, la noi sunt decente, suspecţii stau câte unul în salon, nu la cort şi nu aşteaptă în cursul săptămânii mai mult de 30 de ore rezultatul testului PCR.”, a transmis chirurgul Mădălin Iordache. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!