9 C
Campulung Muscel
24/01/2025

Generalul Vasile Milea, omagiat la Lereşti cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluţie

În fiecare an, pe 22 decembrie, comunitatea din Lereşti marchează o zi de profundă însemnătate istorică, aducând un omagiu generalului Vasile Milea, erou al Revoluţiei din 1989. Această dată simbolică, care aminteşte de sacrificiul pentru libertate şi democraţie al poporului român, este cinstită cu respect.

  • Marian Toader: „Vă mulţumesc că nu aţi uitat de eroi şi de eroul nostru naţional, domnul general Vasile Milea!”

Evenimentele de comemorare au debutat cu un ceremonial militar şi religios la mormântul generalului Vasile Milea, la Biserica „Înălţarea Domnului” din Lereşti. Locotenent-colonelul Ion Neagu, locţiitorul comandantului Garnizoanei Câmpulung, şi primarul Marian Toader au deschis ceremonia, primind onorul militar, apoi a urmat o slujbă religioasă oficiată de preoţii comunei. „Astăzi se împlinesc 35 de ani de la Revoluţie şi, mai ales, de la ceea ce pentru noi, lereştenii, reprezintă o mare cinste şi onoare: sacrificiul pe care generalul Vasile Milea l-a făcut în zilele acelea. După 35 de ani, adevărul este cel care s-a spus şi de către domnul profesor Gheorghe Niţică, care a scris patru cărţi despre activitatea şi împrejurările în care a fost omorât generalul Vasile Milea. Trebuie să subliniem sacrificiul pe care l-a făcut şi faptul că s-a schimbat, la momentul respectiv, istoria. Noi, lereştenii, trebuie să fim – şi suntem mândri -, dar suntem şi obligaţi să comemorăm şi să ducem mai departe tot ceea ce a însemnat activitatea generalului Vasile Milea pentru noi, pentru ţară şi, în special, pentru Lereşti. Vă mulţumesc că nu aţi uitat de eroi şi de eroul nostru naţional, domnul general Vasile Milea! Fiind în preajma sărbătorilor, vă doresc tuturor sărbători cu pace, cu linişte şi cu bucurii alături de cei dragi! Sănătate şi numai bine! Dumnezeu să ne aibă în pază pe toţi!”, a transmis primarul Marian Toader.

În cadrul ceremoniei, au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local Lereşti, Asociaţiei „22 Decembrie 1989” Câmpulung, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor Regina Maria” subfiliala Câmpulung, Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” subfiliala Lereşti, Societăţii de Ştiinţe Istorice, filiala Muscel, precum şi din partea generalului în rezervă Mircea Chelaru şi a colonelului în rezervă Gheorghe Dabija.

Al doilea moment important al zilei a avut loc în centrul comunei, la bustul generalului Vasile Milea, amplasat în faţa Căminului Cultural Lereşti. Ceremonia a inclus un alt serviciu religios şi depuneri de coroane. Momentul festiv a continuat la Căminul Cultural, unde grupurile de colindători au încântat publicul prezent, iar, în cadrul evenimentului, profesorul Gheorghe Niţică a lansat cea de-a patra carte despre generalul Vasile Milea.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!