-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

Şapte persoane au ajuns la spital în urma accidentului de aseară, de la Valea Mare. Un tânăr de 21 de ani a fost dus la Spitalul Judeţean Piteşti, inconştient şi cu politraumatisme

Aseară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, pe DN 73, la graniţa dintre Câmpulung şi Valea Mare Pravăţ, în zona Romturingia, s-a produs un accident rutier între două autoturisme.

La faţa locului au intervenit pompierii câmpulungeni cu o autospecială de intervenţie, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La faţa locului a mai ajuns şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni.

În cele două autoturisme se aflau 7 persoane, 5 în unul şi 2 în celălalt.

Toate cele 7 persoane au avut nevoie de intervenţia echipajelor medicale.

Două victime au fost transportate la spital de către echipajele SAJ, iar celelalte au fost preluate de către paramedicii SMURD.

Cele 5 persoane aflate în grija paramedicilor SMURD erau conştiente.

Una dintre victime, un tânăr de 21 de ani, a fost preluată de la Spitalul Municipal Câmpulung de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportat inconştient şi cu politraumatisme la Spital Judeţean Argeş.

Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă a asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.

Forţe şi mijloace ale ISU Argeş angrenate în misiune: un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două echipaje cu două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe strada Calea Braşovului, din direcţia Braşov către Câmpulung, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de o tânără de 19 ani, din Bughea de Sus. În urma accidentului, conducătorul primului autoturism a fost rănit grav, iar conducătoarea celui de-al doilea autoturism, precum şi o pasageră de 19 ani, din acelaşi autoturism, dar şi alţi patru pasageri, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, din primul autoturism, au fost răniţi uşor şi transportaţi la spital. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat alcool. Având în vedere starea medicală, şoferul primului autoturism nu a putut fi testat, însă i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!