- „Cei care nu ştiu ce să le ceară constructorilor să facă achiziţii de cafea, de becuri, de materiale de curăţenie”, susţine primăriţa
Şefa Executivului are în plan să facă o mişcare menită să scoată Achiziţiile Primăriei din starea de letargie care îi împiedică programul investiţional. Cum oamenii fie sunt depăşiţi de complexitatea unor proceduri, fie nu vor să se mişte în ritmul dorit de superioară, Elena Lasconi şi-a propus ca în sarcina subordonaţilor să rămână „mărunţişurile”, iar contractele importante să se deruleze prin intermediul unei unităţi centrale de achiziţii publice din România. Primăriţa şi-a exprimat public această intenţie, sătulă de derapajele în lanţ ale angajaţilor de la Investiţii – Achiziţii, culminând cu închiderea ochilor în faţa lucrării de la Policlinica din Câmpulung. Deficienţele unei lucrări plătite cu bani obţinuţi prin sponsorizare au pus capac.
„Îmi doresc foarte mult să aderăm la una dintre cele trei unităţi centrale de achiziţii publice din ţară şi atunci n-o să mai avem tot felul de poveşti despre… ce se întâmplă la Câmpulung? Să fie toţi la unitatea centrală şi sunt absolut sigură că o să economisim o grămadă de bani. Să trecem de buget, căci după aceea ne vom ocupa de asta.”, a anunţat Elena Lasconi.
Motivul arată astfel. „Sunt supărată, pe bună dreptate, că unii nu sunt profesionişti. Şi mie nu mi-a fost jenă să spun. Profesioniştii din Primărie, adică cei doi colegi pe care îi am eu au făcut şi mizeria care este la Policlinică acum. Duceţi-vă să vedeţi! Tot profesionişti! Pentru asta nici măcar nu-ţi trebuie studii de inginer. Îţi trebuie doar să ai un pic de bun simţ şi să înţelegi că, dacă din 1973, adică de 49 de ani, nu s-a făcut nimic în acel loc, să nu fie o bătaie de joc. Nici măcar nu-ţi trebuie liceul ca să-ţi dai seama că este o bătaie de joc. Atunci eu mă întreb: Nu este cea mai bună variantă să externalizăm cât putem? Cei care nu ştiu ce să le ceară constructorilor să facă achiziţii de cafea, de becuri, de materiale de curăţenie, pentru că trebuie să faci şi astfel de achiziţii, şi să lucrăm cu profesionişti! Nu ar trebui să aderăm la unitatea centrală de achiziţii publice şi eu sunt sigură că o să facem o economie? Am cerut o situaţie a consumului de carburanţi la toate deconcentratele care aparţin de Primărie şi la tot ce se consumă în Primărie. Când am venit primar, am cerut să înlocuim bonurile cu carduri. O să vedeţi diferenţa, cât de mult se fura! O să vă prezint zilele următoare.”, a anunţat conducătoarea Câmpulungului. „E.M.”