Avaria s-a produs într-un cămin de vane din beton de 4×4 metri. „De asta credem că, în cursul nopţii, se va relua pomparea. Noi credem că este vorba despre o conductă de oţel. Dacă nu este o conducă de oţel şi este conducta mare de 800 Premo, atunci lucrurile sunt mai complicate. Dar având în vedere, la o primă analiză, ce s-a întâmplat este vorba despre o conductă de oţel şi ea va trebui sudată. Primul lucru pe care l-am făcut în cursul dimineţii, la ora 06.00: am luat legătura cu toţi directorii de şcoli şi le-am sugerat să intre în online. Aşadar, astăzi, toate şcolile din Câmpulung sunt în online. Le-am precizat să aibă stare de permanenţă, în special la grădiniţe, pentru că este posibil ca nu la toată lumea să fi ajuns informaţia la timp şi atunci să avem copii la grădiniţă sau la şcoli.”, a precizat viceprimarul Zaharia.
Spitalul Câmpulung are rezerve de apă pentru două zile, iar Spitalul TBC, pentru o zi. Echipa Edilului este de la ora 01.00 în teren, când au început primele manevre şi anume oprirea vanelor. Cu directorul de la Edilul s-a discutat ca toată apa care există în bazin să fie oprită, astfel încât atunci când va fi reluată furnizarea să nu existe probleme mari de turbiditate.