Câmpulung, 15 iunie 1953. Fotograful tocmai a sosit la adresa indicată. A intrat în curtea casei unde mirele și mireasa, alături de invitați, îl așteptau cu nerăbdare. A schimbat câteva vorbe cu gazdele și a aruncat o privire asupra celor prezenți. Apoi și-a pregătit aparatul de fotografiat. Totul îi era clar! A cerut ca un covor mare să fie adus din casă, ca fundal pentru poza de grup. Femeile vor sta pe primul rând, așezate pe scaune. Bărbații, pe rândul din spate, în picioare. Iar jos, cei trei copii.
Mireasa din fotografie se numește Ileana Stănescu și e fiică de învățătoare. Orfană de tată la zece zile după ce se născuse, încă de mică a avut tragere de inimă pentru învățătură. Diplomele ei de premiantă în școala primară, frumos tipărite și purtând portretul regelui Carol al II-lea, o înregistrează mereu cu premiul întâi. Ajunsă elevă la Liceul de Fete din Câmpulung, adolescenta va excela în special la literatura română. Nu existase carte recomandată pentru lectură de profesoara sa de la clasă, Florica Dinculescu, pe care Ileana să nu o fi citit.
Cine ar vedea vreodată volumele parcurse de ea în această perioadă, păstrate în biblioteca familiei, va putea găsi peste tot sublinierile și adnotările liceenei, semn al unei lecturi sistematice și pline de interes. Talentată la literatură, conștiincioasă la celelalte materii, Ileana nu a uitat toată viața că a avut-o ca directoare pe mult prea severa profesoară Elena Costescu, spaima elevelor de la Liceul de Fete prinse fără uniformă pe bulevardul din Câmpulung ori la vreun film în sala de cinematograf „Jinga”, unde li se interzisese cu desăvârșire să calce.
După ce în 1944 și-a dat bacalaureatul, în ciuda anilor grei de război când puține fete din provincie se îndreptau către învățământul superior, ambițioasa Ileana Stănescu a mers la București și a urmat Facultatea de Matematică-Fizică a Universității. Colegă de facultate cu Mircea Malița și Solomon Marcus, va păstra vie în memorie amintirea cursurilor absconse de matematică ale lui Dan Barbilian (Ion Barbu), din care doar asistenții profesorului și cei doi colegi ai ei, viitori străluciți matematicieni, înțelegeau câte ceva. Dacă din curiozitate ar răsfoi cineva „Caietul de cursuri” al studentei, ar găsi semnătura lui Dan Barbilian în dreptul disciplinei „Matematici elementare”, materie pe care Ileana a trecut-o, totuși, cu „Foarte bine” la calificativ. După absolvirea Universității din București, profesoara abia ieșită de pe băncile facultății s-a întors în 1950 la Câmpulung și a început să predea matematica.
În acest timp, destinul îi scosese în cale un bărbat înalt, cu o figură plină de jovialitate, purtând mereu pălărie elegantă și salutând ceremonios pe oricine întâlnea dintre cunoscuții săi. Se numea Benone Săvoiu (în fotografie, al doilea de la stânga). Asemenea miresei, și el rămăsese de mic orfan de tată, care căzuse în război. Asemenea ei, și el se ținuse cu strășnicie de învățătură. La Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung a fost elevul meritoriu al unor străluciţi profesori ai timpului: lingvistul Ion Ţicăloiu, cu doctoratul luat în Germania, Dumitru Baciu, profesor de limba franceză, autor de studii şi articole, sau Gheorghe Şapcaliu, enciclopedistul care stăpânea la perfecţie limbile elină, latină, slavonă, germană şi franceză. Cu examenul de bacalaureat trecut, Benone Săvoiu s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. A fost studentul iluștrilor profesori Nicolae Cartojan, Mihail Dragomirescu, Dimitrie Caracostea și C. Rădulescu-Motru, a audiat conferinţele lui N. Iorga și ale lui Mircea Eliade, a trăit din plin efervescenţa culturală a perioadei interbelice.
Nu trecuseră decât patru luni de la stingerea din viaţă a lui Mateiu I. Caragiale când Benone Săvoiu, student în ultimul an, îşi susţinea la Universitate lucrarea de licenţă în filologie modernă cu o teză despre personalitatea şi opera scriitorului. Cele câteva recenzii abia publicate şi lipsa oricărei cercetări critice mai amănunţite despre creaţia lui Mateiu îi ofereau perspectiva unei investigaţii mai largi, într-o perioadă când „mitul Mateiu I. Caragiale” nu se născuse încă.
În perioada aceasta, colegul de facultate al lui Benone Săvoiu, scriitorul şi caricaturistul Neagu Rădulescu, îl va imortaliza ca personaj literar şi, cu numele Benone Vasilescu, îl va portretiza ca un fel de „crai de Câmpulung” într-una dintre nuvelele sale intitulată „Examen cu Sfântul Sisoe”, o evocare plină de umor a vieţii universitare bucureştene. Desigur, ficțiunea își are aici rolul ei:
„Până atunci, apare pe uşa din fund, de lângă ascensor, trupul masiv cu mâinile bălăngănind în dreapta şi în stânga, al lui Benone Vasilescu. Mamutul, aşa cum l-au poreclit bobocii gureşi din anul întâi, înoată foarte puţin graţios pe deasupra valurilor de studenţi şi studente şi se opreşte în faţa mea, mângâindu-şi cele două firicele de mustaţă care îi umbresc buzele şi care, se laudă el, au subjugat toate inimile Câmpulungului. Nu există femeie pe bulevardul Pardon care să nu-i poarte fotografia în poşetă lângă cruciuliţa Sfintei Vineri”.
Pe baza diplomei de licenţă în Filosofie şi Litere, absolventul şi-a început cariera didactică. Abia ieşit din amfiteatrele facultăţii, l-a suplinit pe profesorul şi criticul literar I.M. Raşcu la Liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti. În continuare a predat la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, la Liceul de Aviaţie din Mediaş, pentru ca apoi să se stabilească în orașul natal, la Câmpulung, unde va profesa la Şcoala Normală „Carol I” şi în alte instituţii de învăţământ.
Spirit integru, pasionat de profesiune şi dedicat meseriei sale, Benone Săvoiu a străbătut scrâşnind din dinţi anii grei care au urmat după reforma învăţământului din 1948. Teza de licenţă despre Mateiu I. Caragiale trăda talentul pentru analiză şi investigaţie literară al fostului student la Litere. Dar vremurile tulburi sosite după instaurarea regimului comunist nu-i vor mai lăsa libertatea de a se exprima şi profesorul s-a consolat cu prestigiul catedrei şi respectul celor din jur.
În 1953, întoarsă de trei ani de la Bucureşti, unde făcuse studii de matematică, Ileana Stănescu era acum profesoară la Şcoala Normală „Carol I”. Deşi urmase ştiinţele exacte, pasiunea cea mare îi rămăsese totuși literatura. Crescută din puţin, Ileana lua totul în serios când era ceva de realizat, conducându-se în mod declarat după deviza „Fă bine tot ce faci.” Firea ei romantică, puţin interiorizată și plină de sensibilitate, îi va fi plăcut de bună seamă lui Benone chiar de la prima lor întâlnire pe bulevardul „Pardon” din Câmpulung, căci profesorul s-a hotărât repede să se aşeze la casa lui, cerând-o în căsătorie.
Una dintre primele fotografii realizate împreună îi arată fericiţi, privindu-se unul pe celălalt. Şi-au construit o locuinţă la Câmpulung și în acest mic univers au trăit amândoi bucuriile simple ale vieţii, rânduite de când este lumea și pământul.