37.4 C
Campulung Muscel
16/07/2024

Primarul Elena Lasconi: „În această lună, o să avem o recepţie foarte frumoasă la Policlinică”

Anul trecut, la sfârşitul lunii mai, primarul Elena Lasconi anunţa începerea procesului de reabilitare a Ambulatoriului de Specialitate (Policlinica) din cadrul Spitalului Municipal, o unitate medicală importantă pentru foarte mulţi musceleni, în care, din păcate, nu s-a investit mai nimic în ultimii 30 de ani, chiar dacă s-au împlinit aproape 60 de ani de când a fost construită. Lucrările de modernizare sunt pe ultima sută de metri şi sunt toate şansele ca, până la finalul acestei luni, să fie efectuată recepţia finală.

„Vreau lucruri de calitate!”

Cei care au intrat în Policlinică în ultimii ani ştiu cu toţii cam cum arăta pe interior (nu că exteriorul ar fi unul uau!): pereţi crăpaţi, cu vopsea scorojită, mobilier degradat, vechi de zeci de ani (în unele locuri lipsea cu desăvârşire), toalete insalubre sau nefuncţionale, pânze de păianjen pe la colţurile pereţilor, ce să mai, un aspect dezolant, parcă în acelaşi ton cu atitudinea acră şi lipsită de profesionalism a unor cadre medicale. Başca aparatura medicală depăşită, mai ales cea de la Radiologie!
Primarul Elena Lasconi a rămas consternată, în momentul în care a preluat mandatul, de ceea ce a văzut în această unitate medicală care deserveşte peste 120.000 de oameni, din Câmpulung şi comunele limitrofe, şi a trecut-o pe lista priorităţilor în vederea reabilitării. S-a început cu parterul, graţie unei sponsorizări din partea farmaciilor DONA, iar acum întreg interiorul s-a schimbat la faţă. În proiect s-a implicat şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), care a acordat o sponsorizare în valoare de 150.000 de lei. Sponsorizarea a fost făcută în contul Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, organizaţie neguvernamentală, cu beneficiu public, care promoveaza un mediu curat, sănătos şi sigur în zonă.
„În această lună o să avem o recepţie foarte frumoasă la Policlinică, unde vom avea şi mobilier pentru oameni. Toţi ştiţi că vin şi îşi pun picioarele pe pereţi. Îşi pun picioarele pe pereţi, pentru că nu au unde să stea. Nu au un scaun! Intru şi mă loveşte instantaneu când ridic ochii şi mă uit pe ecranul unde sunt afişate programările: pânza de păianjen! Am chemat menajerele – dacă eu trebuie să mă ocup cu asta, dar m-am ocupat şi mă ocup -, i-am spus domnului de la Achiziţii exact ce găleată şi ce mop să le cumpere. Să nu le mai cumpere toate ieftiniturile. Şi ce soluţii să cumpere. Există şi cele speciale, care se folosesc în spital. Am zis: vreau să văd tabel în fiecare zi, din oră în oră. Semnaţi exact ca la hotelul de cinci stele: “Vasilica, am dat cu mopul, am spălat şi am făcut curăţenie” şi a semnat. Din oră în oră trebuie să se întâmple aceste lucruri. Geamuri murdare, rămăşiţe de lavabilă… aşa ceva nu se poate! Ştiţi ce mă doare cel mai tare? Am fost la Policlinică, împreună cu cei doi consilieri, Andrei Aron şi Andrei Grecu, şi constructorul şi spuneam: nu-mi place aici, astupă gaura aia, nu sunt drepte conductele astea sub calorifer. Omul vrea să le remedieze, are bună voinţă. I-am spus ca dispenserul pentru săpun, pentru hârtie igienică, să fie din inox. Am avut probleme cu o doamnă doctor de familie, pentru că ea a luat cheile şi a închis toaleta. Ce m-a afectat îngrozitor: au intrat 20-30 de oameni, cât am fost la policlinică, şi spuneau: “Vă mulţumim!” “Pentru ce?”, i-am întrebat. “Pentru cât de frumos este aici!” “Dar nu este gata!”, le-am spus. Mi-am dat seama că omul se mulţumeşte cu atât de puţin. Eu îmi doream recepţie, scaune din plexiglas colorat, vreau să văd pe pereţi mesaje de încurajare, să fie boxe ca să ascultăm muzică relaxantă, nişte lucruri absolut elementare. “Noi nu punem hârtie igienică la toaletă, pentru că se fură.”, mi s-a spus. Punem dispenser din care iese numai o bucăţică de hârtie. Stai toată ziua şi furi hârtia aia?! Oamenii trebuie să înţeleagă că să fii tratat cu respect este ceva ce ţi se cuvine. Vreau lucruri de calitate, nu să smăcuim peste un perete care n-a mai fost atins din 1973. Dacă tot faci ceva, să faci de calitate. Vreau ca atunci când intri în Policlinica din Câmpulung să te simţi la fel de bine, chiar mai bine decât atunci când intri într-o clinică de la Regina Maria sau Medicover.”, îşi doreşte Elena Lasconi.
Investiţia va fi completată cu realizarea unui lift ale cărui costuri şi execuţia cad în sarcina unor colaboratori privaţi ai Primăriei, care şi-au asumat acest angajament. „La Policlinică, liftul este plătit. Va trebui să facem casa liftului. Se lucrează la acoperiş.”, a mai precizat primarul Lasconi.
Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!