0.2 C
Campulung Muscel
19/04/2024

Green Peace, dispusă să se implice în acţiunea de degajare a halei de la ARO de otrăvuri

  • Reprezentantul organizaţiei de mediu va veni la Câmpulung săptămâna viitoare ca să discute cu Elena Lasconi

Joi, 20 ianuarie 2022, primarul Elena Lasconi va avea o întrevedere cu prefectul Radu Perianu pe tema deşeurilor periculoase de la ARO. Scopul discuţiilor îl constituie analizarea posibilităţii implicării Prefecturii în chestiunea degajării halei de pe platforma privată deţinută de Landmark Management de recipientele abandonate de firma ieşeană în faliment Global Eco Center. Altfel spus, primarul şi prefectul vor să vadă dacă şi în ce măsură prefectul poate cere sprijin de la Guvern, ca să ne scape de otrăvurile de la ARO. O reacţie rapidă, după ce demersul Elenei Lasconi a făcut înconjurul redacţiilor naţionale, a venit din partea Green Peace, care a anunţat că o va sprijini. „Eu nu mai aştept răspunsuri scrise. O să avem această întâlnire ca să vedem dacă el poate să ceară de la Guvern ajutor de urgenţă.”, ne-a declarat primăriţa Elena Lasconi. „Eu mă bucur că au reacţionat cei de la Green Peace după ce au văzut în presă şi m-au sunat. Miercuri, 26 ianuarie 2022, vor veni la Câmpulung.”, a anunţat aceasta.

  • Elena Lasconi îl va contacta pe senatorul care a iniţiat proiectul Cazierului de Mediu  

Şefa Executivului de la Câmpulung îl va contacta senatorul USR Octavian Berceanu, care a iniţiat un proiect de lege referitor la cazierul firmelor poluante. Pe 12 ianuarie 2022, a fost depus în Parlament proiectul legislativ Cazierul de Mediu. „E la fel ca oricare cazier, arată dacă ai comis contravenţii sau infracţiuni de mediu. Şi cu ce ne ajută? Ne curăţă aerul, bagă infractorii în puşcării? Condamnările baga infractorii în puşcării, dar ca să ajungi să-i condamni trebuie să dovedeşti infracţiunile de mediu. E musai să le tai accesul la banii publici sau, pur şi simplu, să destructurezi reţelele de crimă organizată.

Cazierul de mediu ţine evidenţa celor care incendiază, aruncă sau îngroapă ilegal deşeuri, deversează substanţe toxice, distrug natura şi, implicit, sănătatea noastră.

Nu ţinea nimeni evidenţa asta? Absolut nicio instituţie a statului nu are instrumente active care să ţină evidenţa contravenţiilor şi infracţiunilor de mediu, drept pentru care infractorii îşi fac azi o firmă, mâine primesc autorizaţia de mediu pentru funcţionare, fac un import de deşeuri reciclabile doar pe hârtie, aruncă pe un câmp gunoaiele importate şi închid firma. Peste alte zece zile îşi fac altă firmă, primesc aceleaşi avize şi autorizaţii şi comit aceleaşi infracţiuni, fără ca nimeni să le ia urma şi să-i pedepsească. Pentru că încă mai pot!”, este strategia parlamentarului de a băga pumnul „în gura mare a mafiei deşeurilor, condusă de interlopi, mafioţi italieni, ajutată de funcţionari şi politicieni.”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!