La o lună distanţă de precedentul vot cerut Consiliului Local pentru costurile pe care le va implica investiţia de reconstrucţie a Pieţei Centrale, Executivul a solicitat o nouă aprobare a valorilor aflate pe un trend ascendent. Până vom vedea noua hală înălţată, se înalţă preţul, pe care îl va suporta Ministerul Dezvoltării, prin instituţia subordonată, Compania Naţională de Investiţii. Duminică, 9 ianuarie 2022, punctul 13 al ordinii de zi a şedinţei extraordinare l-a reprezentat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Construirea halei Pieţei Centrale”, aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Local nr.208/13 decembrie 2021. Cam mulţi de „13” influenţează un proiect despre care Elena Lasconi spunea că este blestemat, chit că prietenosul ministru Cseke Attila a semnat de două ori, în 2021, în favoarea municipiului.
Creştere sensibilă impusă în urma şedinţei Comisiei de Avizare a C.N.I.
În decembrie, pe 13, când Elena Lasconi a cerut aprobarea Consiliului pentru modificarea cifrelor proiectului scumpit ca efect al creşterii preţului materialelor de construcţii, cheltuiala totală a fost apreciată la 19.966.732,66 lei, din care cofinanţarea din bugetul local, la 608.880,50 lei. Refacerea socotelilor avantaja municipalitatea, întrucât contribuţia ei scădea de la 698.268,86 lei, cât fusese aprobată în luna aprilie, când ministrul Cseke Attila a semnat ordinul de finanţare.
Asta a fost la sfârşitul anului trecut. La început de 2022 se produc din nou modificări de sume, propuse în cadrul şedinţei Comisiei de Avizare a C.N.I., care au influenţă asupra bugetului investiţiei. Valoarea totală ajunge la 20.020.981,68 lei, din care cofinanţarea din bugetul local va fi 608.880,50 lei. „Grosul” sumei, 19.412.101,18 lei, va fi asigurat de la bugetul de stat, de către Compania Naţională de Investiţii, instituţia care pune în operă proiectul. Din totalul de 20.020.981,68 lei, construcţiile şi montajul se cifrează la 14.977.705,15 lei.
Faţă de valoarea aprobată în decembrie, se produce o creştere sensibilă a costului total al proiectului cu 54.249,02 lei, care nu afectează contribuţia Câmpulungului.
Pentru a şasea oară în doi ani, proiectul Pieţei Agroalimentare îşi schimbă valoarea. Al doilea moment important consumat în 2021, pe lângă deblocarea proiectului, după ce ministrul Cseke Attila a vizitat Piaţa Centrală, îl constituie faptul că acesta a acceptat să suporte diferenţa de la 15,5 milioane de lei, valoarea din aprilie, la 20 de milioane de lei, valoarea din prezent. În caz contrar, Compania Naţională de Investiţii era pusă în imposibilitatea să deruleze proiectul la costurile valabile pentru anul 2018.
În Hotărârea Consiliului Local nr.54/21 aprilie 2021, care a stat la baza ordinului de finanţare, totalul proiectului era 15.466.875,51 lei. M.B.