27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

O poliţistă din Muscel, declarată „Omul Zilei” de către MAI

O tânără din Țițești a fost declarată de către Ministerul Afacerilor Interne ”Omul Zilei”

Alexandra Elena Militaru, în vârstă de 22 de ani, poliţistă la Ordine Publică, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost declarată, miercuri, 5 ianuarie 2022, „Omul Zilei”, pentru pasiunea ei, altruismul şi bunătatea de care dă dovadă.
„Ea este Alexandra, tânăra care, după turele de serviciu, schimbă uniforma de poliţie cu cea de voluntar SMURD. Are 22 de ani şi este poliţistă la Ordine Publică, la Sfântu Gheorghe. Acesta a fost visul ei… să devină poliţist! Şi a reuşit, absolvind Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina. Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Anul trecut, Alexandra a urmat cursurile de prim ajutor din cadrul programului „Salvator din pasiune”. Iar de atunci şi până acum, a participat la peste 40 de misiuni medicale, fiind parte a echipajului de prim ajutor SMURD al Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe; toate, în timpul ei liber. Ea este Alexandra, are 22 de ani şi, după turele de serviciu de la Poliţie, fie că sunt ziua sau noaptea, îmbracă uniforma voluntarului din dorinţa de a ajuta. Ea este Alexandra şi, pentru noi, este „Omul Zilei”! Îţi mulţumim pentru cum ai ales să-ţi ajuţi semenii, necondiţionat!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!