2.1 C
Campulung Muscel
15/02/2025

Constructorul Bulevardului „Pardon” vrea şi contractul pentru „Piaţa Neacşu”

Firmele lui Răuţoiu s-au înscris şi la licitaţia de 18 milioane de lei, pentru cele cinci parcuri din Grui şi Vişoi

A treia licitaţie importantă, derulată în acest mandat, după cele pentru iluminatul public şi parcurile din Grui şi Vişoi, este cea pentru desemnarea constructorului care va executa proiectul „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”. Pretendenţii la un contract estimat la 3,2 milioane de lei au avut timp până pe 20 decembrie 2021 să se înscrie. S-au conformat termenului două asocieri, una fiind formată din două firme ale familiei Răuţoiu, implicate în amenajarea Bulevardului „Pardon”. Group Concif şi Conteh Barengott sunt aliniate şi la startul licitaţiei pentru cele cinci parcuri reunite într-o investiţie de 18 milioane de lei. Afaceriştii nădăjduiesc că experienţa acumulată la Piaţa Primăriei şi Bulevardul „Pardon” îi recomandă şi pentru proiectele de spaţii verzi, grupate în două contracte pentru a căror adjudecare luptă. La „Piaţa Neacşu”, la fel ca la parcuri, concurenţa este reprezentată de o singură asociere. În afara SRL-urilor lui Răuţoiu, mai sunt şi alte firme pe care le regăsim la ambele licitaţii, una dintre acestea fiind cunoscuta DFS Center Grup SRL, din Piteşti, care, în urmă cu aproape un deceniu, a amenajat cele trei parcuri din Grui. Pe cel central, Elena Lasconi intenţionează să-l refacă, să-l lărgească şi să-l modernizeze în cadrul contractului de 18 milioane de lei.

Contractele Primăriei l-au unit pe Răuţoiu de comunitatea câmpulungeană

Licitaţia pentru investiţia „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea” a avut startul pe 2 decembrie 2021, la o săptămână distanţă de momentul în care Consiliul Local aproba, la şedinţa din 25 noiembrie 2021, studiul de fezabilitate. Contractul estimat la 3.217.180,87 lei conţine şase fronturi de lucru, reprezentând tot atâtea intersecţii şi scuaruri: Romarta, „La ruşi” (parţial), Rotunda, Gardă, spaţiul verde de la Jandarmi şi zona de peste drum de Cimitirul Grui, unde este ghena de gunoi. Patronii cu afaceri în domeniul construcţiilor au avut timp să-şi prezinte ofertele până pe 20 decembrie 2021, zi în care s-au şi deschis.
Au depus oferte:
=Asocierea formată din Fly Construct Team Ideal SRL, din satul Geamăna, comuna Bradu, în calitate de lider de asociere, Eco Green Light SRL, din Bucureşti, asociat, Aria 42 Studio SRL, din Bucureşti, asociat, care au cooptat alături de ele mai mulţi subcontractanţi: MGM Unic Electro Impex SRL, din Geamăna-Bradu, Fun Attraction Expert Service SRL, din Bucureşti, DFS Center Grup SRL, din Piteşti, Netergy Corporate SRL, din Piteşti.
=Asocierea formată din Group Concif SRL, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, ca lider de asociere, şi Conteh Barengott SRL, din Târgovişte, asociat, având alături de ele doi subcontractanţi: Art Decor SRL, din Săcele, şi Bubu Cons SRL, din Târgovişte.
Ambele oferte au fost admise de comisia de licitaţie formată din Roxana Tătulescu, preşedinte, Daniela Buzescu, Mihaela Rădescu, Nicolae Crînguşi, Bogdan Popescu, membri, şi Sorin Bălăşcan, membru de rezervă.

Cele şase intersecţii şi scuaruri se vor un omagiu adus boierului Neacşu

Primăria solicită câştigătorului licitaţiei proiectare şi execuţie pentru amplasamentele în care vor fi montate, printre multele amenajări dorite, cele şase litere ale cuvântului „NEACŞU”: În fiecare dintre spaţiile modernizate se va amplasa o literă din componenţa cuvântului „Neacşu”: „N” – zona „La ruşi”; „E” – zona „La Gardă” (inclusă în „BINE AŢI VENIT”); „A” – zona „Rotunda” (inclusă în „ROTUNDA”); „C” – zona „Romarta” (inclusă în „CÂMPULUNG”); „S” – zona Schei (inclusă în „SCHEI”); „U” – zona Grui (inclusă în „GRUI”).
Contractul are o valoare estimată de 3.217.180,87 lei, sumă defalcată astfel: servicii de proiectare – 165.250,39 lei (documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construire + proiect tehnic + detalii de execuţie – 122.213 lei; asistenţa tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor – 35.897,39 lei; verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic – 7.140 lei); execuţia lucrărilor – 3.051.930,61 lei. Din această sumă, 2.038.828,83 lei reprezintă valoarea aferentă investiţiei de bază, în timp ce dotările au fost estimate la 940.319,79 lei. Pentru organizarea de şantier s-a estimat un necesar de 72.781,98 lei.

Tatăl şi fiul sunt prezenţi şi la licitaţia pentru spaţiile verzi de 18 milioane de lei

Vă amintim că este în derulare şi licitaţia pentru cele cinci parcuri, patru în Grui şi unul în Vişoi, pentru câştigarea căreia luptă 15 firme, grupate în două asocieri. Una formată din şapte firme, luând în calcul şi subcontractanţii cooptaţi alături de ei de asociaţi. A doua, formată din opt SRL-uri, dintre care cele mai cunoscute în zona noastră sunt mai vechile cunoştinţe Group Concif şi Conteh Barengott, care, alături de Ratelen Construct, au de executat amenajarea Bulevardului „Pardon”. În acest caz, ofertele s-au deschis pe 10 decembrie 2021. Concurenţa la licitaţie arată astfel:
=Asocierea formată din Florimar Construct Total SRL, din Piteşti, în calitate de lider, Ro-Verde Landscaping SRL, din Corbeanca-Ilfov, DFS Center Grup SRL, din Piteşti, Aria 42 Studio SRL, din Bucureşti, Invest Prospeed ESM SRL, din Ştefăneşti, în calitate de asociaţi (Fun Attraction Expert Service SRL, din Bucureşti, Fly Construct Team Ideal SRL, din Geamăna-Bradu – subcontractanţi);
=Asocierea formată din Group Concif SRL, din Bădeni-Stoeneşti, Conteh Barengott SRL, din Târgovişte, Comsid Tehnosteel SRL, din Simeria-Hunedoara, Tera Design Studio SRL, din Chiajna-Ilfov, Loftrek SRL, din Baia Mare, Oltenia Garden SRL, din Craiova, Ral Construct Development SRL, din Bucureşti, în calitate de asociaţi, Bubu Cons SRL, din Târgovişte, subcontractant.
Primăria urmăreşte să obţină preţul cel mai mic pentru punerea în operă a unui contract estimat la 18.035.548,55 lei. Parcurile licitate la „pachet” sunt cele patru din Grui şi singurul din Vişoi: „Prichindelul”, parcul central al Gruiului, cel de peste drum, pe terenul unde se făcea Focul lui Sumedru, locul de joacă de peste drum de biserică şi parcul din spatele „D”-urilor de pe strada Alexandru cel Bun, de pe malul râului. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!