02/07/2026

Premii importante pentru cursanţii Şcolii de Muzică

Cursanţii Şcolii de Muzică au obţinut, în ultima perioadă, mai multe premii importante la concursurile on-line de interpretare instrumentală. Este vorba de trei distincţii obţinute la două concursuri, organizate luna trecută şi care şi-au desemnat câştigătorii în decembrie.

Este vorba de Competiţia Internaţională de Muzică şi Pictură, organizată de Filarmonica Piteşti în parteneriat cu Academia de Arte „Arto” – Coreea de Sud şi CMS Vienna – Austria, la care au fost înscrişi 178 de copii şi adolescenţi, în patru categorii de vârstă, începând de la 6 ani şi până la 26 ani. Concursul a avut două secţiuni, de muzică (genul baroc, clasic sau romantism) şi de pictură. Pe lângă copiii din România, au mai participat şi din Republica Moldova, Coreea de Sud, Germania, Argentina şi Statele Unite. După această competiţie, doi elevi ai Şcolii de Muzică au obţinut două premii. Este vorba de Ligia Păştin, elevă în clasa a III-a, care a primit premiul II, şi Denis Enache, clasa a III-a, premiul III.

La alt Concurs Internaţional LiveMuseArt – „Sweet November”, Adriana Păştin, din clasa I, a fost printre câştigătorii premiului I. Ea a aplicat în luna noiembrie, la categoria Artă instrumentală a concursului, care, de asemenea, a avut opt categorii de vârstă, de la 6 la 29 de ani, dar şi a noua, fără limită de vârstă. Juriul a fost format din persoane cunoscute în lumea culturală şi artistică, dar şi din directori de instituţii de artă. Cei trei elevi au apărut în faţa juriilor cu piese interpretate la pian.
Isabela FILIP

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!