28.3 C
Campulung Muscel
08/07/2025

Lucrările la Secţia Oncologie sunt gata, la fel amenajarea holului de la intrarea în Policlinică

Constructorul And Secom Intexim s-a ţinut de promisiune şi a terminat lucrările la Secţia Oncologie a Spitalului Municipal. Clădirea cea nouă va avea o capacitate mai mare de primire şi îngrijire a bolnavilor de cancer. Programată pentru data de 10 decembrie, construcţia secţiei extinse, care a debutat în mandatul trecut, a fost gata pe 9 decembrie. Zilele următoare, cu totul pus la punct, teoretic, ar urma recepţia lucrării, ca după Secţia de Oncologie să poată deveni funcţională, iar personalul şi pacienţii să fie mutaţi din containerele amplasate în curtea spitalului, unde au fost mutaţi pe perioada amenajării noului corp, care a durat mai mult de un an şi jumătate.

Dacă executantul s-a onorat de angajament, rămâne ca Spitalul să amenajeze interiorul Oncologiei cu mobilierul şi aparatura necesare desfăşurării în siguranţă a actului medical.

Tot And Secom a câştigat şi lucrarea de amenajare a holului de la intrarea în Policlinică. Zilele trecute, muscelenii care au avut nevoie la unul din cabinetele din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului au fost plăcut surprinşi de ce au găsit acolo. Au fost schimbate tâmplăria interioară, toate uşile de acces, de la intrarea principală şi până la cele corespondente cu cabinetele amenajate la parter şi ferestrele care dau spre curtea interioară, mai puţin una, unde va fi uşa viitorului lift. Au fost renovate cele două băi, pereţii holului de la intrare au fost gletuiţi şi vopsiţi, iar pe podea au fost pus linoleum antibacterian. Nu mai rămâne decât să fie păstrată curăţenia de către cei care vin la consultaţii în Policlinică.
Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!