19.6 C
Campulung Muscel
02/07/2022

Gaura de pe marginea străzii Richard a fost umplută cu pământ şi bolovani

Povestea nefericită a distrugerii străzii Richard, asfaltată în 2015, anul de interimat al lui Liviu Ţâroiu la conducerea Câmpulungului, s-a repetat. Reparaţia executată, în 2015, de firma Selca, aceeaşi căreia îi „datorăm” starea nemulţumitoare a străzii Gruiului, n-a avut viaţă lungă. Chiar în anul reabilitării, în luna decembrie, oamenii au sesizat fisurile ivite pe suprafaţa arterei, care, în scurt timp, a cedat greutăţii suplimentare. După o jumătate de an distanţă de momentul strângerii şantierului, imaginea îţi dădea fiori: un sens de mers s-a desprins, după ce malul s-a prăbuşit în râpa învecinată, neputând susţine covorul asfaltic şi umplutura. Vreme de un an, câmpulungenii de pe Richard au trăit cu spaima că vor rămâne izolaţi în totalitate, din cauza strangulării căii de acces către locuinţe, a cărei rupere şi alunecare avansau sigur. Abia în primăvara lui 2017, se încheia procesul de consolidare, care a costat şi acela „de-a rupt” bugetul. După patru ani, în 2021, alte emoţii! Drumul s-a rupt din nou, în altă zonă, după ce apele ploilor au cărat de dedesubt umplutura. Dacă autorităţile ar fi intervenit din vară, de când le-am sesizat pericolul de pe Richard, nu se ajungea la spargerea marginii betonate, rămase fără susţinere.
Apele au tot săpat sub stradă până când betonul s-a prăbuşit în gol
Ce se întâmplă pe Richard reprezintă o situaţie de urgenţă mai gravă decât nişte beciuri inundate pe Cuza Vodă, pe seama cărora s-a făcut vâlvă până în presa naţională. Cu câteva zile înainte de precipitaţiile de la sfârşit de august, ziarul nostru v-a prezentat un reportaj din zona noii surpări de pe strada în pantă, cu trafic auto ridicat de când s-a turnat asfalt, întrucât cei care au drum din Grui sau spre Grui folosesc această rută pornită din spatele Pieţei Centrale şi ca să scurteze traseul, şi ca să evite aglomeraţia din centru.
Circulaţia intensificată, dar, mai ales, lipsa unei rigole sănătoase, care să preia şi să dirijeze şuvoaiele prăvălite cu repeziciune din zona înaltă au consecinţe asupra rezistenţei carosabilului. Prima care a cedat este marginea din beton, cu rol de protecţie a asfaltului, pe sub care apele au scormonit umplutura şi au înşirat-o în grădina unui cetăţean, aflată sub nivelul străzii. Iar asta s-a întâmplat în condiţiile în care n-a plouat cine ştie ce în ultimele săptămâni. Nu vrem să ne imaginăm proporţiile dezastrului dacă am fi avut o toamnă cu udătura din belşug!
Soluţia pare a fi un canal care să facă faţă cantităţii şi iureşului apei rostogolite violent din zona înaltă, pentru a nu mai permite torentelor să sape pe sub stradă.
Apelul repetat, lansat şi de o locuitoare, şi de redacţia noastră, n-a fost luat în seamă vara trecută
Din zona respectivă au fost transmise mai multe semnale autorităţilor locale, începând cu luna august, când a început să se contureze noua distrugere. „Vreau să vedeţi cum se asfalta pe vremea domnului Ţâroiu. Acum, sper să se ia măsuri cât mai urgente, dacă nu, vom rămâne din nou fără o bucată din stradă. De când este strada din spatele parcului circulată într-un singur sens, se circula pe strada mea, adică Richard, mai mult ca pe centru. Trec tot felul de maşini şi cel mai mult trec dube cu lemne, trec maşini mari cu materiale de construcţii, trec tractoare… După ultima ploaie uitaţi ce nenorocire s-a abătut din nou! Ştiţi povestea de acum câţiva ani, când tot eu am făcut sesizare aici, ca cineva să vadă. Sper ca cineva să ia măsuri cât mai urgente, ca să nu auziţi de vreun accident destul de urat. Mă rog din nou ca cineva să vadă noua nenorocire care s-a abătut iar pe această stradă asfaltată doar cu numele, asfaltată de mântuială şi, cel mai rău, şi fără canalizare.”, consemna incidentul, în luna august, o locuitoare de pe Richard, al cărei apel a rămas atunci fără ecou.
Gelentina Micudă a repetat rugămintea către cei responsabili de a se deplasa în zonă, demonstrând cu dovezi video că nu exagerează gravitatea stricăciunii care, evident, a avansat. „Vreau să vedeţi cum se deteriorează bucata de drum după fiecare ploaie. S-ar putea să aveam aceeaşi soartă ca acum patru ani, până nu s-a rupt de tot, nu s-a rezolvat nimic. În loc să se cheltuiască mai puţini bani, mai bine mai mulţi, cum s-a întâmplat atunci. Urmăriţi să vedeţi cum sapă apa, cum grădina unui vecin, de fapt, nu mai există…”, a reluat Gelentina Micudă prezentarea unei situaţii expuse gradual, pe măsura avansării distrugerii. Şi a tot insistat până săptămâna trecută, când strada a cedat.
Văzând că destinatarii rugăminţilor de intervenţie rapidă nu reacţionează în niciun fel, apelul a fost preluat de redactorii noştri. Reportajul din zona calamitată a fost, însă, eclipsat de tevatura bătăturilor inundate din Nordul Vişoiului, ai căror proprietari au fost ajutaţi de pompieri să şi le golească. Mari distrugeri nu s-au întâmplat, judecând după solicitările de sprijin adresate Primăriei: zece cereri onorate cu câte 1.000 de lei fiecare.
Căutarea vinovaţilor, în cazul străzii Richard, care există în toate taberele nu-i încălzeşte pe oameni. Este de vină şi Primăria lui Liviu Ţâroiu, excesiv de îngăduitoare cu proiectele incomplete, din graba de a le arăta oamenilor că se face. Este de vină şi constructorul a cărui operă „recidivează”. Este de vină şi geografia locului, o pantă şerpuită afectată de mişcarea solului.
Miercuri, 24 noiembrie 2021, la o zi după prezentarea imaginilor de la locul dezastrului, s-a întreprins o reparaţie primitivă: gaura a fost umplută cu bolovani şi pământ, trăinicia intervenţiei fiind lesne de ghicit.
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!