La mijlocul săptămânii trecute, Primăria Câmpulung a mai parcurs o etapă din cele care preced execuţia propriu-zisă a investiţiei „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”. Conceptul cuprinde şase intersecţii şi scuaruri din Câmpulung, care vor fi reabilitate cu bani din alocarea de 2 milioane de lei primite de la Guvern la începutul anului. În cele şase zone va trona câte o literă din cuvântul „Neacşu”, pentru a le aminti câmpulungenilor de anul celebrării „Scrisorii”, sărbătoare întreruptă de izbucnirea valului patru, care a contramandat evenimentele din octombrie, noiembrie şi decembrie. Contramandarea din motiv de licitaţie ratată a Zilelor Câmpulungului permite realizarea acestei investiţii constând în punerea la punct a aspectului unor zone de tranzit, care numai bine nu arată în prezent. Ne va ajuta să ne facem o idee despre imaginea viitoare firma de proiectare Morningstar Consulting SRL, din Bucureşti, ale cărei servicii vor fi remunerate cu 107.100 lei.
Investiţia beneficiază de un buget de 700.000 de lei
Proiectantul bucureştean, căruia i s-a atribuit direct contractul, pe 3 noiembrie 2021, va elabora studiul de fezabilitate – sperăm că nu tot într-o noapte şi o zi, ca să iasă ceva ca lumea – pentru conceptul „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”. Tematica de amenajare peisagistică de spaţii verzi, străzi, alei pietonale şi piaţete priveşte şase locuri din oraş: 1.Zona Pieţei Centrale, strada Richard, 35 metri pătraţi; 2.Zona Centrală, strada Republicii – Romarta, 1.240 metri pătraţi; 3.Zona Jandarmeriei, intersecţia străzilor Fraţii Goleşti şi Zăvoiului, 1.115 metri pătraţi; 4.Zona Grui, intersecţia străzilor Revoluţiei şi General Grigore Grecescu, 280 metri pătraţi; 5.Zona Rotunda, intersecţia străzilor Doctor Nicolae Fălcoianu şi General C. Simonescu, 1.160 metri pătraţi; 6.Zona Gardă, intersecţia străzilor Cuza Vodă şi Calea Braşovului, 60 metri pătraţi.
Vă amintim că, la rectificarea de buget din 30 iulie 2021, 700.000 lei – rămaşi disponibili după anularea Zilelor Municipiului Câmpulung – s-au virat pentru evenimentul „Capitala Scrisului Românesc”, „în scopul de a finanţa cheltuielile necesare înfiinţării unei piaţete dedicate acţiunilor culturale legate de sărbătorirea atestării documentare a primei scrisori păstrate, scrise în Limba Română, piaţă ce va purta denumirea „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”.”, conform argumentaţiei de la acel moment, care, între timp, a suferit modificări. De la o piaţetă s-a ajuns la şase, prin urmare, a crescut şi necesarul financiar, rezolvat la rectificarea de buget votată pe 19 octombrie 2021. Atunci s-a stabilit că 200.000 de lei tot din suma prevăzută pentru evenimentul „Câmpulung, Capitala Scrisului Românesc” vor completa finanţarea investiţiei „Piaţa Neacşu uneşte comunitatea”. Cel mai probabil, pentru SF. M.B.