27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

Concurenţii înscrişi pentru posturile de la Spital vor fi primiţi la probe numai cu un test COVID negativ

În prezent, la Spitalul Municipal Câmpulung sunt în derulare concursuri pentru ocuparea a 17 posturi vacante, cu angajare pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre un asistent şef al Secţiei Medicină Internă; 9 asistenţi medicali generalişti principali (câte unul la Compartimentele Neurologie şi ORL, la Secţiile Chirurgie Generală, Obstetrică Ginecologie şi Cabinetul de Chirurgie al Ambulatoriului de Specialitate şi câte două la Secţiile de Cardiologie şi Neonatologie); 4 infirmiere (câte unul la Compartimentele Reumatologie şi Primiri Urgenţe şi două la Secţia Medicină Internă); şef la Serviciul Financiar – Contabil; şef Serviciu Evaluare şi Statistică Medicală; şi un asistent medical generalist debutant la Compartimentul ORL.

Pentru că testarea scrisă pentru posturile de infirmiere se desfăşoară astăzi, iar celelalte sunt programate săptămâna viitoare, managerul Mădălin Iordache a anunţat că persoanele selectate să participe trebuie să facă dovada unui test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, sau a unui test antigen rapid negativ, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un laborator autorizat. Măsura a fost luată pentru asigurarea respectării măsurilor de siguranţă împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile legale. Dar există şi posibilitatea testării cu test antigen rapid, contracost (50 de lei) înainte de concurs, cu menţiunea că este necesară prezentarea candidaţilor cu o oră înainte de cea stabilită pentru concurs. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!