Un bărbat din Câmpulung a tras o sperietură zdravănă, marţi dimineaţă, când a văzut în bena maşinii sale o cruce din lemn. Nu se întâmplase nicio nenorocire, doar că cineva a vrut să-i facă omului o surpriză sinistră. Gestul a fost considerat o ameninţare, aşa că bărbatul a alertat Poliţia, mai ales că pe cruce era „gravat” numele său. Oamenii legii fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
„Drum lin să ai” – „Dumnezeu să te vadă”!
Totul s-a petrecut în cartierul Vişoi, în zona blocurilor Turn. Protagonistul acestei întâmplări a vrut să-şi ducă copilul la şcoală, iar în momentul în care s-a apropiat de maşină (Dacia Logan Pick-Up), a zărit în benă crucea din lemn, pe care erau scrijelite numele său, dar şi alte inscripţii cu caracter mortuar: „Drum lin să ai”; „Dumnezeu să te vadă”! Revoltat şi cu teama încolţită în suflet, bărbatul a reclamat totul la Poliţie. „Am plecat la opt fără zece cu copilul, să-l duc la şcoală, şi am trecut pe lângă cineva care m-a salutat, nu dau nume: „Ce faci, domn’ Mitică?”, iar când să mă urc în maşină, noroc că nu a văzut copilul, am observat o cruce pe care era scris numele meu, Miroşanu Dumitru, decedat, dar şi alte chestii, tot ce trebuie… Am dus copilul la şcoală şi m-am întors. Am văzut unde s-a dus individul, la un magazin de-aici, nu dau nume. Era acolo, în faţă, cu alte persoane pe care le bănuiesc, beau cafele şi stăteau pe nişte lăzi. M-am dus acasă şi m-am schimbat, apoi am mers la Poliţia Câmpulung şi am făcut plângere pentru ameninţare. Sunt patru persoane pe care le bănuiesc, e ameninţare cu moartea, după cum scrie pe cruce. Am dat apoi şi o declaraţie în acest sens.”, a declarat bărbatul.
„Nu e vorba de o glumă, e ameninţare cu moartea!”
Omul a observat că în zona în care era parcată maşina sa (în faţa sediului Poştei din Vişoi) se află şi camere de supraveghere ale Primăriei, aşa că a încercat să facă rost de imaginile care ar fi putut să-i dea în vileag pe autorii grozăviei. N-a avut, însă, noroc, pentru că acele camere sunt, ca multe altele, nefuncţionale. „Am mers la Primărie, m-am înscris în audienţă şi m-au programat pe 26. Eu am solicitat să mă duc astăzi (n.r. marţi, 19 octombrie) şi, până la urmă, m-a chemat doamna primar de urgenţă. Pentru că nu funcţionează camerele de supraveghere, un domn poliţist local mi-a arătat că nu funcţionează, doamna primar mi-a spus că va lua măsuri. A venit la faţa locului cu un domn, nu ştiu cum îl cheamă, şi mi-a zis că merg camerele, dar niciuna nu merge. E o cameră la un magazin care bate încoace, în locul unde am eu maşina parcată, şi se poate vedea pe cameră. Poliţia să-şi facă datoria, te trezeşti într-o zi că-ţi dă foc la maşină!”, susţine bărbatul. Acesta ia totul la modul cel mai serios şi consideră că e vorba de o ameninţare cu moartea, nu o glumă macabră. “Nu am mai primit până acum ameninţări şi nu e vorba de o glumă, e ameninţare cu moartea! Nu se fac glume din astea! Sunt trei bărbaţi şi o femeie cei pe care îi bănuiesc. Ei au pus la cale totul, cei care stăteau la magazin. Nu am avut nicio altercaţie cu ei.”, a mai povestit omul.
După cele întâmplate, bărbatul este hotărât să meargă până la capăt pe cale legală, astfel încât cei care se fac vinovaţi să fie pedepsiţi. Alex Barbu