23.1 C
Campulung Muscel
21/07/2024

Câmpulungean confirmat pozitiv cu COVID, găsit la păcănele

În acest sfârşit de săptămână, jandarmii argeşeni au desfăşurat mai multe acţiuni punctuale, atât independent, cât şi în colaborare cu Poliţia, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară impuse pentru această perioadă.

Astfel, numai în ultimele 72 de ore au fost constatate mai multe abateri de la prevederile Legii 55/2020, pentru care au fost aplicate un număr de 27 de avertismente scrise şi 14 amenzi, în valoare totală de 10.800 lei.

O întâmplare aparte a avut loc duminică, 17 octombrie, când jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Câmpulung au depistat, în incinta unei săli de jocuri din municipiu, un bărbat faţă de care era dispusă măsura izolării la un imobil din comuna Lereşti, ca urmare a testării pozitive cu virusul SARS-CoV-2.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, iar situaţia a fost comunicată DSP Argeş, pentru impunerea măsurilor suplimentare.

„Atragem atenţia că acest gen de acţiuni se vor desfăşura în toate localităţile judeţului, atât independent cât şi în cooperare cu alte structuri, până la încetarea măsurilor restrictive şi reamintim că respectarea măsurilor dispuse de organele de sănătate publică în urma anchetei epidemiologice constituie un element foarte important în cadrul efortului general de limitare a răspândirii virusului COVID-19.”, au transmis reprezentanţii IJJ Argeş.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!