Sâmbătă şi duminică, 16-17 octombrie 2021, în cadrul Campionatului Naţional de Rallycross este programată etapa cu numărul şapte, ultima din acest sezon competiţional. Organizată de Clubul RB Racing în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, această etapă se va desfăşura pe circuitul din cartierul Grui, lângă fosta groapă de gunoi şi va reuni la startul celor două zile de întreceri, piloţi provenind de la toate cluburile de Rallycross din ţară. Dacă şi vremea va fi prielnică, publicul pasionat de sporturile cu motor din Câmpulung şi din împrejurimi – cât mai numeros, sperăm noi – va avea prilejul să urmărească pe viu demonstraţia de îndemânare a tinerilor piloţi musceleni, bucurându-se de un spectacol încărcat de adrenalină şi suspans. Sâmbătă, pe 16 octombrie, competiţia începe la ora 10.00, iar duminică, 17 octombrie, de la ora 11.00 şi în ambele zile se încheie la ora 15.00. “E.M.”
Articolul precedent
Articolul următor