Sâmbătă, 9 octombrie, a fost condus pe ultimul drum Dan Davidoiu, de 61 de ani, din Lereşti, cel care a pus bazele „Columbodromului Internaţional Kaskadoru”, din localitate, un loc unde se întruneau columbofilii musceleni, afiliaţi la cluburile din cadrul Uniunii Columbifililor Profesionişti. Musceleanul şi-a pierdut viaţa pe 6 octombrie din cauza unor probleme medicale mai vechi.
„A fost un om care a dat dovadă de calităţi specifice liderilor adevăraţi: spirit de organizare, pasiune în munca depusă, altruism, mărinimie, ambiţie. În urma lui rămân campionii columbofili U.C.P. musceleni, care-şi datorează triumful organizării sportului columbofil pe care a făcut-o Dan Davidoiu. Rămâne materialul genetic columbofil pe care „Nea Dan” l-a adus din Europa, rămân excursiile organizate de el la Târgul Internaţional de la Kassel – Germania, rămâne atmosfera unică a banchetelor columbofile de sfârşit de an, rămân multe… şi, mai ales, rămânem toţi mai singuri şi trişti.”, au transmis membrii cluburilor columbofile muscelene, din cadrul Uniunii Columbofililor Profesionişti 3-2 Lereşti; 3-2 Câmpulung; 3-2 Maraton Rucăr; 3/2 Câmpulung Bughea de Sus Muscel; Maraton Hârtieşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace!