Chiar dacă primarii musceleni s-au arătat reticenţi la ideea de a constitui o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, pentru a nu plăti contribuţia firească într-o astfel de asociere, deznodământul va fi acesta într-un final. Este de preferat ca finalul să fie cât mai curând, deoarece există posibilitatea accesării şi de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, pentru a avea un transport public bine pus la punct, cu trasee prin toate comunele muscelene partenere. E păcat să se piardă această oportunitate dintr-un motiv neîntemeiat, cum este partea fiecărui asociat dintr-o A.D.I. Va exista, la un moment dat, o A.D.I. cu Edilul operator, pentru alimentarea cu apă şi, atunci, de voie, de nevoie, comunele care beneficiază de acest serviciu vor trebui să accepte statutul de membru.
Însă, până atunci, Elena Lasconi îşi doreşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru transportul public ecologic, dezvoltat cu fonduri nerambursabile. „Nu este doar o modă treaba cu verde şi cu ecologic, este viitorul foarte apropiat.”, spunea primăriţa care s-a înţeles pe acest subiect, în afara primarului Petre Boncoi, de la Valea Mare Pravăţ, cu omologii de la Cetăţeni şi Stoeneşti, Mugurel Minciună şi Ion Paul Marin. „Pe primarii din comunele învecinate vreau să-i rog: o să organizăm o A.D.I. şi-i aşteptăm să intre în această A.D.I., pentru că noi mai avem şanse să depunem şi pe P.O.R. Noi am spus că nu vrem să pierdem acest tren pe P.N.R.R. Este important să lucrăm în interesul cetăţeanului şi să creştem calitatea vieţii cetăţenilor. Sper ca toţi primarii din jur să înţeleagă, noi îi aşteptăm cu drag în A.D.I. pe care vrem s-o formăm. Şi acolo am avut probleme, pentru că n-au înţeles că într-o A.D.I. trebuie să aibă fiecare o cotă parte, adică să dea nişte bani. Când se deschide Programul Operaţional Regional, putem să depunem şi acolo. Doar că acum nu putem să ratăm această ocazie. Acest P.N.R.R. este ca un Moş Crăciun al fondurilor europene. Sunt bani garantaţi.”, spunea Elena Lasconi, completată de city-managerul Ioana Marcu: „Şi fără cofinanţare.”
Pe când la P.O.R. o să fie o cofinanţare. „Dar ideea este să ne dezvoltăm împreună. Având o A.D.I. care să fie funcţională, avem mult mai multe şanse de a depune şi alte proiecte şi de a dezvolta turismul, aşa cum ne dorim, în toată zona Muscelului.”, a încheiat Elena Lasconi. M.B.