De câte ori ajungeam la Câmpulung, de fiecare dată mă grăbeam să îl întâlnesc pe Gheorghe Chiţa. Ba, mai mult, primul drum îl făceam întotdeauna la el, pentru că printre minunăţiile din colecţiile sale de cartofilie şi filatelie nu te puteai plictisi niciodată. Dar, dincolo de ele, mai era ceva: Gheorghe Chiţa-omul!
Dacă ne aruncăm o privire asupra contemporaneităţii câmpulungene, vom constata cu uşurinţă că puţini oameni care nu au avut o demnitate publică au făcut pentru urbea lor cât a înfăptuit colecţionarul Gheorghe Chiţa pentru Câmpulung. Dacă vechiul ceas de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” a început, după mult timp, a-şi bate cu regularitate orele, trebuie să ne îndreptăm privirea către inginerul Chiţa. Dacă barometrul din Grădina Publică – aproape legendar în conştiinţa câmpulungenilor – a revenit la viaţă, trebuie să privim, bineînţeles, în aceeaşi direcţie. Iar dacă simezele de la Galeria „Arta” erau mereu aliniate şi simetrice înainte de vernisarea unei expoziţii, în mod sigur Gheorghe Chiţa trecuse pe acolo. Și exemplele ar putea continua.
Istoria vizuală a Câmpulungului şi a Muscelului ar fi fost, cu siguranţă, mult mai săracă dacă Gheorghe Chiţa nu ar fi adunat, cu răbdare şi tenacitate, piesă cu piesă, tezaurul său de-a dreptul impresionant: aproape 1000 de cărţi poştale ilustrate, tipărite în special în prima parte a secolului XX. Toate aceste minunăţii, pe care le-a strâns cu sacrificiu de-a lungul unei vieţi, ni le-a împărtăşit tuturor, plin de generozitate, pentru că le-a cuprins în cărţile, albumele şi expoziţiile sale. Astfel, talentul şi priceperea lui ne-au adus sub ochi vechi şi pitoreşti imagini pe care, probabil, unele dintre ele nu le-am fi văzut niciodată. Şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, marele colecţionar a pornit, către sfârşitul vieţii, într-o lungă călătorie pe străzile oraşului său pentru a ne spune o istorisire cum nu s-a mai scris despre Câmpulung. Martor al evenimentelor câmpulungene din ultima jumătate de veac, Gheorghe Chiţa – contopit cu însăşi viaţa urbei – ne-a oferit o frumoasă poveste prin cartea care a fost cântecul său de lebădă: „Povestea străzilor din Câmpulung-Muscel”.
În demersul său din acest volum, povestitorul foloseşte o mulţime de surse, de la monografii la istorii militare, de la cărţi cu însemnări de călătorie la documente din arhive, de la mărturii la frânturi de istorie orală. Vechi locuitor al Câmpulungului, contopindu-se în ultimele decenii cu însăşi viaţa oraşului, martor al evenimentelor locale din ultima jumătate de veac, povestitorul îşi ia câteodată frumoasa libertate de a părăsi documentul scris. Atunci utilizează informaţia personală, extrasă dintr-o secvenţă a propriei vieţi, pentru că – aşa cum ar fi spus cronicarul Ion Neculce – istoria locului, a Câmpulungului, a fost scrisă în inima sa.
„Povestea străzilor din Câmpulung-Muscel” a lui Gheorghe Chiţa este o operă de pionierat pentru urbea musceleană. Nimeni, niciodată, nu a străbătut prin scris, asemenea lui, toate străzile oraşului. În documentarea sa, povestitorul urban nu a mers pe fiecare stradă, fie ea şi lăturalnică, doar o singură dată, ci în mai multe rânduri, oprindu-se din când în când, zăbovind asupra detaliilor, fotografiind, solicitând noi explicaţii de la proprietari ori de la vecini, confruntând apoi informaţiile, revenind atunci când ceva nu corespundea sau i se părea că nu este tocmai limpede. Călător neobosit, a intrat plin de curaj în „jungla urbană”a 180 de străzi din Câmpulung, despre care mai înainte se scrisese relativ puţin, chiar dacă pe aici mai rătăciseră cu pana în mână, în epoci diferite, francezii Théodore Margot, Stanislas Bellanger şi Jean Vaillant ori G. I. Ionnescu-Gion, Petre Ispirescu, Nicolae Iorga sau Nichita Stănescu, ca să dau doar câteva nume la întâmplare. Având busola spiritului său ager şi firul Ariadnei asupra sa, povestitorul urban nu a rătăcit drumul şi, la final, a ieşit din „labirint” cu o carte în mână.
Acest om de o modestie exemplară a fost unul dintre cetăţenii de onoare ai oraşului. Puţini câmpulungeni au realizat, benevol şi din dragoste pentru oraşul lor, ceea ce a făcut el pentru Câmpulung. Din acest punct de vedere, nu am nicio îndoială, orice oraş din România şi-ar dori să aibă printre locuitorii săi un Gheorghe Chiţa.
Prin tot ce a înfăptuit durabil, realizând adesea de unul singur cât o întreagă instituţie, Gheorghe Chiţa a trecut dincolo de efemeritatea vieţii. Pe străzile Câmpulungului se va auzi pentru multă vreme de acum înainte ecoul paşilor acestui om care a intrat definitiv în Panteonul figurilor de seamă ale oraşului.