Municipiul Odorheiu Secuiesc a găzduit, săptămâna trecută, tradiţionala competiţie de tenis de masă „Paleta de argint”, rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani. La acest concurs au fost prezenţi şi patru sportivi de la CS Voinţa Câmpulung, însă doar unul a reuşit să urce pe podiumul de premiere. Vorbim despre o fetiţă frumoasă şi talentată, Nadalia Ionaşcu, nimeni alta decât fiica antrenorului Mădălin Ionaşcu şi a colegei noastre de la Muscel TV, Manuela Ionaşcu. Nadalia s-a clasat pe locul al doilea, după ce a fost învinsă în semifinale de Iarina Truşculescu, de la Nef Drobeta Turnu Severin. La turneu au mai participat Miruna Enache, Ştefania Verzea şi Teodor Libianu, toţi pregătiţi de antrenorul Gabriel Poştoacă. Narcis MANOLE