Au trecut cinci ani de la cel mai şocant dosar de sclavie modernă. Acesta tinde să devină istorie după ce, rând pe rând, stăpânii, care şi-au ţinut sclavii în lanţuri, bătuţi şi înfometaţi, redevin oameni liberi. Unii au scăpat cu doar câteva luni de închisoare, după ce ani la rând au torturat şi distrus zeci de vieţi. Printre cei care au scăpat vii, dar nu se mai pot numi oameni, se numără şi fraţii Bratu, Cristian şi Florin, care sunt cazaţi într-un centru de îngrijire unde medicii nu le mai dau nicio şansă de revenire. Traumele se văd acum mai rău ca niciodată.
„Îmi dădeau cu bâta în cap până leşinam, după aceea, aruncau cu apă pe mine. Toată lumea mă bătea, toată familia”
Berevoeşti, cel mai şocant caz de sclavagism modern, care a îngrozit nu doar România, ci o întreagă Europă. Zeci de tineri şi copii, ţinuţi prizonieri în lanţuri ani la rând şi puşi să muncească până la epuizare, înfometaţi şi abuzaţi sexual. Un dosar stufos, care acum, după cinci ani e aproape închis şi care va intra în istoria neagră a justiţiei. 38 de persoane au trecut rând pe rând prin faţa anchetatorilor, dintre ele numai opt se află acum după gratii. Stăpânii, membrii a şase clanuri de romi, găsiţi vinovaţi de toate ororile se pregătesc să redevină oameni liberi, după ce ani la rând şi-au făcut lagăre în propriile curţi. Sclavii lor, însă, sunt nenorociţi pe viaţă.
Ororile au trecut, dar au lăsat urme adânci şi, din bărbaţii de ieri, fraţii Bratu au devenit nişte neajutoraţi. Sunt incapabili să-şi poarte de grijă singuri, să meargă, să mănânce, să se îngrijească. Abia păşesc, abia deschid gura şi cu greu rostesc câte un cuvânt. Florin e cel mai afectat, el e cel pe care stăpânii l-au lovit în repetate rânduri cu ciocanul în cap. E imaginea neputinţei, traumele se văd cu ochiul liber.
„Se duceau şi furau lemne din pădure, le aduceau în curte, noi le spărgeam, le tăiam. Mai lucram prin curte… cu mătura, cu… eram păzit tot timpul. Am încercat să fug sus, la Bughea. Am luat-o pe câmp şi s-au luat după mine şi nu am reuşit să ajung în sat, acolo. M-a luat Vali, la care eram, m-a luat târâş de acolo.”, le-a declarat Cristian Bratu reporterilor Canal D, care i-au vizitat pe cei doi foşti sclavi, instituţionalizaţi în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, a DGASPC Argeş. Celălalt frate, Florin Bratu, tânărul care a fost găsit de oamenii legii legat cu lanţuri, în curtea familiei Grancea, le-a spus celor de la emisiunea „Asta-i România!”, de la Canal D: „Mi-au dat cu toporul în mână, aici. În cap, cu bâta, îmi dădeau până leşinam, după aceea, aruncau cu apă pe mine. Toată lumea mă bătea, toată familia care era acolo. Cum mă prindeau, mă băteau, fără motiv. Cu ce prindeau în mână, cu aceea dădeau. Dacă prindeau toporul, cu toporul dădeau. Mă legau seara cu lanţuri, să nu fug.”
Silvia Grancea, recent ieşită din puşcărie: „Cred că a visat băiatul acela!”
Echipa Canal D s-a dus la Berevoeşti, în primăvară, ca să vadă ce se întâmplă cu cei găsiţi vinovaţi şi acuzaţi că i-au sechestrat timp de opt ani zeci de sărmani pe care i-au transformat în proprii sclavi. Pe uliţele satului era linişte şi nimic nu amintea de dramele consumate aici. Însă, prezenţa reporterilor a agitat spiritele. Au simţit că nu sunt bineveniţi, dar, totuşi şi-au făcut curaj şi au coborât din maşină. Au vrut să-i primească în ochi pe cei care s-au crezut Dumnezei şi au îngenunchiat după propria lege zeci de destine. Au aflat de la o localnică că două femei au fost eliberate anul trecut, s-au integrat foarte bine, societatea a avut grijă de ele, chiar şi-ar fi găsit şi loc de muncă. Au fost foc şi pară că au fost căutaţi la poartă, nu au vrut să fie deranjaţi şi au recurs la ce ştiu ei mai bine, la intimidare!
„Ei, în comunitate, sunt foarte uniţi. Este încă o învăţătură pe care am primit-o de la un bulibaşă în urmă cu vreo patru ani, care a fost următoarea: domnul doftor, să ştiţi că noi când vorbim româneşte nu spunem niciodată adevărul, noi numai dacă vorbim ţigăneşte spunem adevărul între voi, dar, ce să fac dacă dumneavoastră nu înţelegeţi!? Acest lucru arată foarte clar că aceste comunităţi sunt închise, că ele se bazează pe membrii lor cei mai puternici şi nu au speranţă de intervenţie din partea statului sau din partea unui sistem educaţional. Ei îşi fac educaţia şi îşi creează valorile aşa cum se pricep şi, atunci, bineînţeles că apar aberaţii, cum ar fi violenţa în familie, violenţa faţă de animale, sclavia, forme de discriminare. Să nu credeţi că romii sunt doar victime ale discriminării, sunt şi autori fervenţi de discriminare, se discriminează între ei, de exemplu, destul de mult. Acestea sunt adevăruri care merită spuse şi cunoscute. Cred că ce li s-a întâmplat au luat-o ca pe o întâmplare nefericită, ca pe un ghinion peste care şi-au propus să treacă cu uşurinţă. Inclusiv peste puşcărie se trece cu uşurinţă, adică, romii povestesc din puşcărie cum povesteau ceilalţi din armată. Consideră că este un fel de îndatorire a lor faţă de societate să facă închisoare. Probabil că au fost preocupaţi de cine i-a turnat şi cum a ajuns ştirea asta în plan mediatic şi, nu cred eu că vreunul dintre ei are regrete cu privire la soarta acestor doi băieţi, ci, mai degrabă cu privire la faptul că unii sau alţii dintre ei au fost expuşi mediatic. Lucrurile, probabil că şi acum, la ora actuală vor continua cam în aceeaşi formă, poate cu mai multă atenţie să nu se afle.”, le-a declarat celor de la Canal D psihoterapeutul Cristian Andrei.
Pe uliţele de la Gămăceşti, s-au întâlnit şi cu una dintre fostele stăpâne de sclavi, Silvia Grancea, recent ieşită din puşcărie. Ea a fost acuzată, judecată şi condamnată că i-a ţinut în lanţuri pe Cristian şi Florin Bratu. Chiar dacă a fost găsită vinovată şi şi-a ispăşit pedeapsa, tot n-a recunoscut că i-ar cunoaşte pe cei doi tineri nenorociţi pe viaţă de loviturile primite de la ea şi de la ceilalţi membrii ai familiei Grancea. „Eu nu l-am bătut, nu-l cunosc, nu ştiu cine e. Nu-l cunosc, puiul mamei. Eu sunt bărbat ca să bat. Nici omul meu, nu e adevărat, să întrebaţi toţi rudarii! Cred că a visat băiatul acela! I-o fi fost foame, somn, cred că a uitat uliţa, strada, dar la mine aşa ceva n-a fost!”, a declarat Silvia Grancea.
Nu a visat, bietul de el, dar s-a trezit într-un coşmar ce-l urmăreşte toată viaţa. Florin Bratu, căruia i-a fost arătată fotografia Silviei Grancea, a spus: „E bunica celui la care am fost. Mă bătea până leşinam.”
Fraţii Bratu sunt îngrijiţi într-un centru al DGASPC Argeş
În 2017, la mai bine de un an de la eliberare, pentru Cristi şi Florin Bratu, doi dintre cei 40 de sclavi găsiţi în curţile romilor, părea că s-a arătat o rază de speranţă. Impresionat de povestea celor doi fraţi, un om de afaceri din Braşov le oferea şansa la o viaţă normală. La centrul de îngrijire la care au fost duşi, fraţii Bratu păreau că încep să descopere ce înseamnă cu adevărat viaţa, iar speranţa că timpul le va vindeca rănile şi vor deveni oameni normali era din ce în ce mai mare. Dar, în spatele imaginii unui nou început se ascundea de fapt începutul sfârşitului, erau măcinaţi de trăiri şi amintiri, incapabili să le gestioneze, aşa că nu au rezistat mult şi au ales să se întoarcă în satul natal, la câţiva kilometri de lagărul Berevoeşti. Acum, reporterii Canal D i-au găsit într-un Centru de Îngrijire a Persoanelor cu Dizabilităţi din Argeş. Sunt amândoi, nedespărţiţi, dar dezumanizaţi, captivi în propria tragedie şi reduşi la tăcere pe viaţă.
„Ei au nevoie de o formă de asistenţă socială, în primul rând, astfel încât să aibă senzaţia de familie, de persoane de ataşament, adică persoane cu care să aibă o relaţie bună şi cu atitudine protectivă. Apoi, să înceapă încet să se dezvolte, să-i identifica calităţile şi să le cultive, lucru la care speram atunci când ei au fost scoşi din sclavie să se întâmple. Înţeleg că s-au perindat prin servicii neguvernamentale şi guvernamentale, şi de autoritate locală, au şi fugit, au încercat să fie pe cont propriu, iar toată această poveste arată că nimeni dintre cei sănătoşi la cap, din jurul lor, nu a reuşit să-i ajute! Impresia medicului este că au o stare fizică şi emoţională nu tocmai favorabile. Adică, aceşti doi băieţi, la o primă vedere (pentru că nu i-am examinat medical şi nu am doar documente medicale despre ei) apar a fi impregnaţi cu nişte substanţe psihoactive, fie din domeniul neuroleptic, asta însemnând că au primit din partea unui medic, în cadrul instituţional o medicaţie, după părerea mea prea intensivă, ori au consumat ceva şi s-a suprapus peste tratament. Nu ştiu povestea lor şi probabil este şi destul de greu de comunicat cu ei să-i întrebi ce s-a întâmplat. Cert este că au sindrom „acatizie”, nu au stare, nu pot să stea locului pentru că sistemul nervos este într-o situaţie nu tocmai bună.”, a mai spus dr. Cristian Andrei, psihoterapeut.
Azi, imaginea celor doi fraţi îl pune pe gânduri până şi pe medici. În cazul lor, viaţa bate orice tratat de psihoterapie. „Norocul lor este că încă sunt împreună, pentru că din punct de vedre emoţional, acest lucru este ca un fel de salvare. Dar, eu cred că se poate ca ei să aibă o stare mult mai bună dacă sunt îngrijiţi corespunzător. Ce pot să spun, cu toată răspunderea şi toată tristeţea, e că arătau mai bine când erau în sclavie decât acum, când sunt în grija statului, ca să o spun direct.”, a continuat dr. Cristian Andrei.
E greu de crezut că înainte să ajungă pe mâinile romilor rudari aceşti doi oameni aveau o viaţă normală, iar acum nu pot să-şi ducă nici lingura la gură. Cristi era taximetrist până să ajungă sclav pe tărâmul stăpânilor fără inimă, acum se chinuie să vorbească. Împreună au crescut, împreună au trecut prin iadul Berevoeştiului şi acum tot împreună îşi duc crucea până la capăt. Niciunul nu are vreo şansă, spun resemnaţi medicii. “E.M.”