Rugăciunea este expresia dependenţei noastre de Dumnezeu; rugăciunea neîncetată, stăruitoare exprimă o dependenţă obişnuită, continuă.
Părerile obişnuite asupra rugăciunii nu se regăsesc în Noul Testament. Noi ne rugăm pentru ca să câştigăm ceva, când, de fapt, dar potrivit Scripturii, prin rugăciune, Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă trebuie să ajung la alimentul înţelepciunii proprii, pentru a-I da Domnului Isus posibilitatea să facă totul, atunci mă rog ca un copil şi nu mi-e greu să mă rog. Stai înaintea Domnului şi pune-I în faţă problemele tale, lucrurile care depăşesc limitele înţelepciunii tale. Câtă vreme îţi eşti de ajuns ţie însuţi n-ai pentru ce să mergi la Dumnezeu.
Adesea, în rugăciune, suntem ocupaţi cu noi înşine, cu nevoile proprii şi cu eforturile pe care le depunem pentru prezentarea lor. În aşteptarea lui Dumnezeu primul gând este la Dumnezeu, Acela pe Care îl aşteptăm. Înainte de a te ruga, apleacă-te liniştit înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru a-ţi aduce aminte şi a realiza Cine este El, cât de aproape este El, cât de sigur este că El poate şi vrea să te ajute. Fii cu totul liniştit înaintea Lui şi dă-I voie Duhului Sfânt să trezească şi să stârnească în sufletul tău dispoziţia copilărească de absolută dependenţă şi aşteptare plină de încredere. Aşteaptă-L pe Dumnezeu ca pe o fiinţă vie, ca pe un Dumnezeu viu, Care este atent faţă de tine şi aşteaptă să te umple cu mântuirea Lui. Aşteaptă-L pe Dumnezeu până când ţi-ai dat seama că te-ai întâlnit cu El; atunci rugăciunea ta va deveni cu totul alta. Şi în timp ce te rogi, lasă şi unele intervale de tăcere, de respectuoasă domolire a sufletului, momente în care te predai pe tine însuţi lui Dumnezeu, pentru cazul când ar dori să te mai înveţe sau să lucreze ceva în tine.
Credinciosul cel mai slab, ticălos sau păcătos poate avea acces la Dumnezeu, adică poate merge înaintea Lui, la orice oră din zi şi din noapte, şi poate să stea de vorbă cu El, oricât de mult ar vrea. Dacă se retrage în odăiţă, Dumnezeu este gata să-l întâlnească, să aibă părtăşie cu el, să-i dea bucuria şi puterea de care are nevoie şi asigurarea că El ia asupra Lui toate nevoile credinciosului. Ba îi făgăduieşte că-l va şi îmbogăţi în cele materiale şi în lucrare, potrivit cu ceea ce a cerut el în odăiţă. Ar trebui să strigăm de bucurie. Noi n-am putea avea o singură zi de biruinţă, în viaţa creştină, dacă Domnul Isus n-ar trăi acum pentru noi, ca să ne dea tot ce priveşte viaţa şi evlavia (2 Petru 1.3). El trăieşte înaintea scaunului de domnie, pentru a ne asigura mântuirea. Vom fi mântuiţi prin viaţa Lui (Romani 5.10). El primeşte rugăciunile noastre şi le prezintă înaintea lui Dumnezeu, amestecând tămâia propriilor Sale merite cu cererile noastre nedesăvârşite (Apocalipsa 8.9).
Rugăciunile tuturor sfinţilor trec prin duhul şi inima Aceluia Care este întotdeauna într-un acord perfect cu voia Tatălui şi devin ale Lui însuşi când le înfăţişează înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunile pe care le adresăm cu credinţă nu urcă singure la cer. Ele sunt îmbrăcate cu meritele Domnului Isus, fapt care face să fie foarte puternice. Ceea ce pare imposibil este tocmai lucrul pentru care trebuie să ne rugăm. Ceea ce nu pare imposibil nu reprezintă o nevoie reală, indispensabilă. O imposibilitate totală pentru tine este faptul de a fi identificat atât de mult cu Domnul Isus, încât să nu mai rămână nimic din viaţa ta cea veche. El va face lucrul acesta, dacă I-o vei cere. Trebuie să vii la El cu această dorinţă şi să-L rogi încrezându-te în atotputernicia Sa.
Nu trebuie să credem numai în ceea ce spune Domnul Isus, ci trebuie să credem în El însuşi. Dacă privim numai la ceea ce spune El, nu vom crede, dar dacă privim la El, atunci El va face ca imposibilul să devină tot aşa de simplu, de natural ca respiraţia. Necazul vine din nebunia voită a inimii noastre. Nu vrem să credem; nu vrem să dărâmăm podurile.
Preferăm să mergem orbeşte înainte şi să ne îngrijorăm. Rugăciunea constă în a-I mărturisi mereu lui Dumnezeu în ce fel simţim starea noastră de neputinţă. Când vom înţelege şi vom recunoaşte, ca Fiul, că nu putem face nimic de la noi înşine, atunci Dumnezeu va face totul şi va lucra cu putere în noi. În orice rugăciune adresată către Tatăl, ia-ţi locul în Fiul şi fă-o prin puterea Duhului Sfânt! Nici o rugăciune nu se înalţă fără să fie nevoie de Sfânta Treime.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424