5.6 C
Campulung Muscel
September 21, 2021

4.Despre tăcere, ascultare şi smerenie Ce este smerenia?

În ebraică, cuvântul smerenie evocă suferinţa pe care o îndură cineva când i s-a zdrobit orgoliul. În greacă, acest termen are sensul de a „a fi însufleţit de gânduri modeste”. Omul smerit nu mai are gânduri înalte despre sine: el se supune lui Dumnezeu. Adevărata smerenie înseamnă coborâre, o aplecare şi o prosternare a inimii şi a sufletului înaintea măreţiei veşnicului Dumnezeu. O astfel de smerenie a avut Domnul Isus. El S-a făcut mic, a nutrit gânduri smerite şi în toate I-a fost supus Tatălui. Sfânta Scriptură ne spune despre Ilie că a venit odată la o văduvă care se afla în mare necaz. El i-a poruncit să împrumute cât mai multe vase goale şi apoi să toarne în ele puţinul untdelemn pe care-1 avea. A asigurat-o că uleiul nu va înceta să curgă până când nu se vor umple toate vasele.

Astfel de inimi caută Dumnezeu: goale şi smerite. în ele, El poate să-Şi toarne din belşug harul Său. Astfel de suflete sunt pregătite pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu. Domnul Isus nu S-a preţuit pe Sine însuşi. Cel cu adevărat smerit face la fel: se tăgăduieşte pe sine însuşi, protestează împotriva vieţii egoiste, se ascunde în Dumnezeu şi-I face loc lăsându-L pe El să domnească în toate sectoarele vieţii. Cel smerit nu mai vrea să reprezinte el ceva, nici nu-şi mai atribuie vreo valoare. Toată slava şi toată cinstea şi-o caută în Dumnezeu.

Tot de smerenie ţine tăgăduirea voinţei proprii. Există două mari forţe care ne împiedică să ajungem la comuniunea cu Dumnezeu. Una este voinţa proprie, alta este activitatea proprie. De aceea, Domnul Isus zice: „Luaţi jugul Meu şi învăţaţi de ia Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11.21). Blândeţea şi umilinţa biruie iubirea de sine şi activitatea proprie. Numai acela este cu adevărat smerit care nu-şi urmează voinţa proprie. Domnul Isus era întotdeauna smerit. El nu a fost niciodată ascultător de voinţa proprie. El era întotdeauna gata să apuce pe drumul pe care I-1 arăta Tatăl. Cel smerit acceptă orice situaţie, fără cârtire. El merge bucuros chiar şi pe cel mai dificil drum. De ce? Pentru că nu mai urmăreşte nimic pentru sine. A intrat în odihnă şi a devenit una cu Dumnezeu.

Îmi aduc aminte că am citit undeva că Sfântul Bernard mergea odată spre o mănăstire, călare pe un catâr. Cineva, care l-a văzut călătorind astfel, a zis: „Socotesc că Bernard e mândru, deoarece merge călare pe un catâr şi stă pe o pătură brodată cu aur.” Dar Bernard nu se sinchisea de astfel de lucruri, şi, când omul acela l-a învinuit de mândrie, s-a uitat la pătură şi a zis: „Poate că are dreptate, dar eu n-am observat ca şedeam pe o pătură”. Cineva, fără să ştie el, a pus pătura cea fină pe catâr, în timp ce el credea că stă direct pe spinarea animalului, căci inima lui Bernard era plină de cu totul alte lucruri. Cum a putut el să primească o învinuirea cu atâta linişte? El era smerit. Învăţase de la Domnul Isus blândeţea şi smerenia. Şi anume în ce fel? Domnul Isus însuşi ne arată drumul: „Luaţi jugul Meu asupra voastră”. Acesta este secretul. Trebuie să fii înjugat cu Domnul Isus, aşa cum merg două animale care trag la acelaşi jug. Trebuie să ne predăm Lui şi să mergem cu El pas cu pas. Cine şi-a dat morţii voinţa personală poate să facă lucrul acesta. Cel care trage în acelaşi jug cu Domnul Isus a terminat cu activitatea proprie. Deviza lui este: „Singur eu nu pot face nici un pas; acolo, Doamne, unde vrei Tu să mergi şi să stai, ia-mă şi pe mine!”

Încă ceva: cel cu adevărat smerit, locuieşte în Dumnezeu şi este ascuns în El. Viaţa retrasă, viaţa ascunsă şi îngropată în Dumnezeu este cu siguranţă expresia veritabilei smerenii. Un astfel de om fuge de exteriorizări şi de zgomotul lumii şi caută singurătatea şi liniştea. Acolo îl găsim pe Dumnezeu cu adevărat. Acolo te poţi închina în duh şi adevăr. Ne dăm imediat seama dacă un om este smerit: conduita exterioară, cuvintele, gesturile, mersul, îmbrăcămintea lui ne-o demonstrează. Un om smerit arată în toate odihnă dumnezeiască, linişte şi dragoste. Adevărata smerenie este nu numai ceva absolut necesar, dar şi un lucru de mare preţ.

Cum se poate obţine smerenia

Înainte de toate, smerenia este un dar al lui Dumnezeu. Cine rămâne în Dumnezeu şi este umplut cu Duhul Sfânt, acela primeşte mărgăritarul acesta ca o roadă a Duhului. Omul nu poate produce nimic bun de la sine însuşi. Orice bine şi orice dar desăvârşit se coboară de sus. Fără harul lui Dumnezeu, chiar virtuţile nu-s decât nişte defecte şi vicii. Egoismul şi mândria murdăresc şi cele mai frumoase podoabe ale firii omeneşti.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!