Oamenii şi-au luat “adio” de la garaj, petrecând, pentru ultima oară, câteva ore, la răcoarea din interior
În timp ce destui localnici au impresia că-şi vor păstra garajele făcând scandal, oameni care au trăit în lumea civilizată au înţeles rapid şi au şi aderat la demersul Primăriei înainte de a fi înştiinţaţi de obligaţia predării terenului liber de orice construcţie. Afirmaţia i se potriveşte lui Radu Popescu Argeşel, fiul reputatului profesor Ion Popescu Argeşel, care a luat hotărârea de a desfiinţa o amenajare nefolositoare în momentul în care în spaţiul public au fost anunţate primele intenţii ale autorităţilor legate de garaje. Familia sa avea două, amplasate în vecinătatea tomberoanelor de pe locul fostei centrale termice de lângă parcul central. Majoritatea lucrurilor depozitate în interior au fost scoase încă de vara trecută, semn că deţinătorul lor avea de gând să le dezasambleze, întrucât plătea impozit pe ceva ce nu-i servea la nimic. Motivul pentru care şi-a amânat planul l-a constituit faptul că locuieşte la mare distanţă de Câmpulung, în Sebeş, Alba, fiindu-i mai greu să facă deplasarea, ca să organizeze şi să supravegheze acţiunea de demolare. Dar, odată demarat proiectul Primăriei, s-a concretizat şi intenţia sa mai veche. Cum? Mai mulţi vecini de-ai săi – dintre cei dispuşi să respecte cerinţa autorităţilor – s-au mobilizat şi au găsit o echipă de lucru interesată să le preia garajele, inclusiv pe al interlocutorului nostru. În urmă cu câteva zile, ajunşi la faţa locului, gruienii de lângă parc continuau să demonteze coşmeliile, fiind aproape termenul de 31 august, la expirarea căruia intră în acţiune Primăria.
Radu Popescu Argeşel: „Oricum, trebuia să dispară toate garajele!”
Găsind un vecin inimos care, împreună cu alţii, a luat iniţiativa desfacerii amenajărilor metalice, Radu Popescu Argeşel a scăpat de o grijă. A predat cheia celui care s-a angajat că se ocupă de găsirea meseriaşilor şi, acum câteva zile, aştepta veşti de la acesta, care să-l anunţe că s-a rezolvat. Proiectul Primăriei, care debutează, în prima etapă, cu 138 de garaje, din Grui şi Vişoi, desfiinţate, a generat o activitate profitabilă pentru nişte întreprinzători care au „mirosit” potenţialul afacerii. Oamenii îi scapă pe câmpulungeni de şandramale, căci debarasarea de resturile provenite din demolare implică nişte costuri. Cei găsiţi de cetăţenii din Grui iau garajele tuturor celor care le solicită.
„Ştiam că se vor dărâma într-un final şi, până la urmă, noi nu le mai foloseam. Oricum, trebuia să dispară toate garajele. Am luat hotărârea înainte de a fi notificat, pentru că ştiam că se va întâmpla. Nelocuind acolo, îmi vine greu oarecum, dar am căutat pe cineva care să se ocupe. Aşa l-am găsit pe vecinul nostru, care a luat legătura cu echipa de lucru. Sunt perfect de acord. Acest lucru trebuia să se întâmple de acum 10-15 ani.”, ne-a declarat Radu Popescu Argeşel, pe care l-am contactat telefonic, auzind că şi-a organizat de la distanţă acţiunea de demolare a garajului.
Adică poate cineva atât de departe de Câmpulung şi nu pot – de fapt, nu vor – oamenii locului, care au impresia că vor câştiga războiul cu Primăria. Din ce i-a explicat vecinul „mandatat”, s-au unit cinci-şase cetăţeni din zonă, care au planificat să execute „la comun” degajarea pământului statului cu ajutorul echipei care prestează astfel de servicii. „Eu le-am dat cheia de la garaj. Eliberasem garajul de lucrurile din interior, de vara trecută am luat majoritatea lucrurilor, erau cărţi…”, ne-a mai spus Radu Popescu Argeşel, pe care îl interesează să obţină un loc de parcare.
Dorinţa sa este ca toată lumea să se supună obligaţiei, căci ar fi incorect să rămână chiar şi cinci garaje în tot Gruiul. Nu vor rămâne, pentru că, din această după amiază, vom avea un regulament după care Primăria va derula acţiunea de demolare. „Trebuie să intrăm în normalitate!”, a conchis Radu Popescu Argeşel, care a pus pe seama mentalităţii omului înverşunarea de a nu se despărţi de garaj, o anexă multifuncţională a familiei, servind îndeletnicirilor cotidiene: service, afumătoare, „loc de socializare” ş.a.m.d.

Relaxare la umbra garajului care îşi trăia ultimele zile
Prima etapă a programului Primăriei de amenajare a spaţiilor dintre blocuri, cu parcuri, locuri de joacă, alei şi parcări, cuprinde 138 de garaje demolate: în Grui, în zona blocurilor P1, P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9; în Vişoi, în spatele blocurilor D23, D24, D25 şi D25 bis. Cei mai înţelegători cetăţeni, judecând după numărul vizibil de terenuri degajate, sunt cei din spatele blocului P5 şi în continuare, unde alinierea perfectă de magherniţe a rămas „ştirbă”: un garaj, da, altul, ba. Simţul civic se manifestă şi peste stradă, lângă parc, unde se înmulţesc golurile în puhoiul de coşmelii construite pe două rânduri, care au îngustat sever strada.
În timp ce unii munceau, ca să se încadreze în „finish-ul” dat de Primărie, sfârşitul lunii august, alţii, aparent nepăsători, se distrau, la umbră, într-un garaj. Relaxarea la un joc de table, o ţigară şi o răcoritoare contrasta cu efortul lucrătorilor tocmiţi de vecinii cu teamă de legea locală. Joi dimineaţă, la prima oră, ce garaj se demola? Cel cu rol de „Club al Pensionarilor”, care au dat mica petrecere, cu două zile înainte, ca la despărţire.
Nu s-a demontat niciun garaj din cele vizate de proiectul-pilot în spatele blocurilor de pe strada Alexandru cel Bun, pe partea stângă, în continuarea supermarketului Carrefour şi a benzinăriei Moll. Mai mult ca sigur, aici, demolarea va fi executată de Primărie, cu firmă profesionistă, iar costurile vor fi imputate foştilor titulari de contracte.
Magda BĂNCESCU