Doi tineri din Câmpulung, judecaţi pentru tentativă şi complicitate la tentativă de omor, dar şi distrugere, au fost condamnaţi de Tribunalul Argeş, după ce l-au bătut cu lopata pe un tânăr din Mihăeşti. Cel care a dat, efectiv, cu lopata a primit închisoare cu executare, plus să-i plătească victimei daune morale, iar celălalt, pentru complicitate la tentativă, cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. Agresorii au de achitat contravaloarea asistenţei medicale acordate celui pe care l-au bătut, dar şi cheltuielile judiciare făcute de stat. Decizia nu este definitivă, fiind deja atacată de cei doi inculpaţi.
Unul dintre agresori a avut un conflict mai vechi cu victima, în Anglia
Anul trecut, în seara zilei de 1 septembrie, pe fondul unui conflict anterior, Tiberiu Ionuţ Horobeanu, de 36 de ani, şi Florin Ionuţ Simionovici, de 41 de ani, ambii din Câmpulung, l-au urmărit cu un Duster pe Vasile Marius Toader, de 35 de ani, din Mihăeşti, care era într-un Logan cu prietena lui şi mergea dinspre Godeni spre Câmpulung. În apropierea Popasului „Căprioara”, Dusterul a blocat trecerea Daciei Logan, iar cei doi agresori s-au dat jos, atunci fiind momentul când Vasile Marius Toader l-a recunoscut pe Tiberiu Ionuţ Horobeanu, cu care a avut anterior un conflict în urma unui incident petrecut în Anglia, cu doi-trei ani în urmă.
Realizând intenţiile agresive ale lui Horobeanu, Toader a plecat cu autoturismul, ocolindu-i pe cei doi, după care şi-a continuat deplasarea spre Câmpulung. Asta până la intersecţia cu DN 73, fiind permanent urmat de Dacia Duster la distanţă foarte mică, unde a întors către Godeni, cu scopul de a ajunge la domiciliul prietenei sale, care era situat mai aproape decât al său, cu intenţia de a scăpa de Horobeanu.
La intrarea în satul Godeni, în dreptul stadionului comunal, maşina lui Toader a fost depăşită de cea a lui Horobeanu, care i-a blocat calea de rulare. Acesta din urmă s-a dat jos din Duster cu o lopată în mână şi, împreună cu amicul lui, Simionovici, s-a îndreptat către Logan, care avea uşile blocate, la sugestia tinerei. Horobeanu a lovit cu lopata geamul din partea şoferului, l-a spart, a băgat mâna în interior, a deschis portiera şi, ajutat de Simionovici, l-a scos pe Toader în mod forţat din autoturism. Scos din maşină, Toader a căzut în genunchi, pe asfalt, iar Horobeanu a ridicat lopata deasupra capului şi a lovit de trei ori, vizând zona capului, dar cel agresat a reuşit să pareze primele două lovituri cu mâna dreaptă, pe care a pus-o deasupra capului, însă a treia a „încasat-o” direct, provocându-i o placă frontală, Toader piezându-şi o scurtă perioadă de timp cunoştinţa. Agresorii l-au lovit pe Toader în zona posterioară a toracelui, Horobeanu cu lopata și picioarele, aplicându-i 6-7 lovituri cu cazmaua, iar Simionovici, cu picioarele, încât victima a ajuns de pe marginea drumului, în șanț. Cei doi s-au oprit când au văzut farurile unei mașini cu care venea un amic al victimei, chemat de prietena lui în ajutor.
Înainte de a pleca de la fața locului, Horobeanu a aruncat lopata în luneta mașini, spărgându-o, fiind ridicată din vehicul de echipajul de Poliție sosit la fața locului, în urma apelului la 112 a lui Toader.
Victima s-a ales cu fruntea secţionată de lopată
Toader a suferit un traumatism cranio cerebral minor nivel 1, o plagă frontală de 10 cm, fractură cominutivă piramidă nazală cu deviație sept, traumatism toraco-abdomina, multiple dermabraziuni, contuzii multiple cu dezepidermizare, plagă suturată bord cubital AB drept, fractură cu deplasare minim subcapitală M2 drept, urmată de pierderea stării de conștiență.
Cei doi agresori au fost reținuți preventiv, iar după ce a expirat ordonanța, arestați preventiv. Simionovici a fost plasat în arest la domiciliu, iar Tiberiu Ionuț Horobeanu se află și acum în Penitenciarul Mioveni.
Partea vătămată a susținut în instanță că se constituie parte civilă în dosarul de omor. A solicitat 9.000 de euro de la Florin Ionuț Simonovici, daune morale și pretenții civile, iar de la Tiberiu Ionuț Horobeanu, 50.000 de euro, daune morale, ca echivalent al disconfortului fizic și psihic generat, constând în afectarea sănătății și pierderea esteticii faciale, afectarea onoarei și reputației sale și a familiei, afectarea sentimentului de încredere, amplificarea sentimentului de neîncredere în oameni, teama generată de acesta din urmă, insecuritatea fizică și psihică la care este expus, odată Horobeanu pus în libertate fără o sancțiune materială consistentă, dar și 5.000 de lei, daune materiale pentru distrugerea autoturismului, care a fost reparat în regie proprie. În final, Toader n-a mai avut nicio pretenție bănească sau de altă natură față de Simionovici, după ce tatăl lui i-a achitat 9.000 de euro. Dar și în cazul lui Horobeanu a rămas doar la daunele morale de 50.000 de euro, retrăgându-și plângerea prealabilă pentru distrugere.
În martie, anul acesta, Horobeanu a cerut instanței schimbarea încadrării juridice, din tentativă de omor, în loviri sau alte violențe, dar i-a fost respinsă. Acesta nu a fost la primul contact cu legea penală, la momentul acela era trimis în judecată într-un dosar de trafic de droguri de risc și a fost sancționat, în Italia, pentru falsificarea de documente publice sau administrative, așa cum a reieșit din fișa de cazier.
Agresorii, nemulţumiţi de sentinţă, au atacat-o
După incident, cei doi agresori, Horobeanu și Simionovici, au fost reținuți pentru 24 de ore, începând cu 12 noiembrie 2020 și până pe 13 noiembrie 2020, când Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă a lor pentru 30 de zile. Pe 29 decembrie 2020, judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Argeș a stabilit arest la domiciliu pentru Simionovici, iar pe 20 mai 2021, acesta a fost cercetat sub măsura controlului judiciar.
Pe 15 iulie 2021, agresorii și-au primit pedeapsa. Pentru tentativă de omor, Tiberiu Ionuț Horobeanu a primit 6 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție. Inclusiv i-au fost interzise, ca pedeapsă complementară, drepturile elective şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată, Vasile Marius Toader, ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Magistratul de caz a dispus deducerea din pedeapsa principală aplicată durata arestării preventive, din data de 13 noiembrie 2020 la zi, menâinând măsura arestării preventive dispuse faţă de Tiberiu Ionuţ Horobeanu, aflat în Penitenciarul Mioveni.
Celălalt individ, Florin Ionuț Simionovici s-a ales cu trei ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor, cu suspendarea exercitării pedepsei pe durata unui termen de patru ani. Pe durata termenului de supraveghere, acestuia i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar trebuie să respecte mai multe măsuri, inclusiv să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Camplulung sau Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung. Și lui i se va scădea din pedeapsă durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, din data de 12 noiembrie 2020, până la data de 20 mai 2021, cu menținerea controlului judiciar.
Tribunalul Argeș a dispus în cauză confiscarea specială a lopeţii folosite de Tiberiu Ionuţ Horobeanu la săvârşirea agresiunii. Cu aceeași ocazie a fost definitivată și partea civilă a procesului, adică Tiberiu Ionuț Horobeanu trebuie să plătească lui Vasile Marius Toader 20.000 de euro, daune morale. Horobeanu, împreună cu Simionovici, va suporta cheltuielile ocazionate de asistența medicală a celui pe care l-au bătut, având de achitat Spitalul Județean de Urgență Pitești suma de 1.005,37 lei, iar fiecare în parte trebuie să vireze statului câte 2.500 de lei fiecare, cheltuieli judiciare. Decizia Tribunalului n-a fost definitivă, fiind deja atacată de cei doi inculpați, cauza urmând să fie mutată la instanța superioară. Adrian TĂNASE