11.3 C
Campulung Muscel
19/09/2024

Tânără din Muscel, internată într-un centru educativ pentru furt

 

S-a remarcat în domeniul infracţional încă din adolescenţă, „specialitatea” sa fiind furtul din autoturisme. Până la vârsta de 20 de ani, cât are în prezent, a acumulat o „zestre” destul de măricică de dosare penale, însă, până acum nu a dat socoteală pentru faptele ei în faţa legii. Vorbim despre Mihaela Codruţa M., din comuna Coşeşti, care a fost recent judecată şi condamnată pentru furt calificat.

Tânăra cu origini muscelene, care locuieşte fără forme legale în comuna Băiculeşti, este clientă veche a poliţiştilor. Şi-a început activitatea infracţională de la o vârstă fragedă, cu mici „găinării”, după care, cu trecerea anilor, a avansat în carieră, ajungând să comită, alături de concubinul ei, mai multe furturi din maşini. Anul trecut, în luna iulie, a fost arestată preventiv şi urmează să fie trimisă în judecată într-un dosar de furt, la Judecătoria Piteşti. Recent, ea s-a ales cu o primă condamnare, tot pentru furt, într-un alt dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Fiind minoră la vremea comiterii faptelor, instanţa a decis ca tânăra să fie internată, pentru un an, într-un centru educativ. „(…) aplică inculpatei minore M. MIHAELA CODRUŢA, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, se precizează în decizia judecătorească. Tânăra a fost ridicată de acasă oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Stâlpeni și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, fiind dusă la Centrul Educativ Buziaş unde îşi va ispăşi pedeapsa.

Amalia MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!