25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Au debutat acţiunile din proiectul comun GAL Muscel şi GAL Câmpulung Muscel, de promovare a tradiţiilor muscelene

În această săptămână, între 19 şi 24 iulie, se desfăşoară o activitate în cadrul unui proiect comun al Asociaţiei GAL Muscel şi Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Câmpulung Muscel, care şi-au propus să promoveze valorile, locurile, tradiţiile şi produselor locale muscelene.
În fiecare zi a fost stabilit un atelier destinat copiilor, care se va ţine pe teritoriul GAL Muscel, dar şi pentru adulţi, în teritoriul GAL Câmpulung Muscel.
Ieri, 19 iulie, s-a desfăşurat atelierul de cusut pe etamină, dedicat copiilor din Muscel, care va continua şi astăzi.

Miercuri şi joi, 21 şi 22 iulie, va avea loc atelierul de pictură cu acuarelă pe suport de carton. Activitatea dedicată copiilor va continua vineri şi sâmbătă, cu atelierul de ceramică-modelaj şi decorare prin pictură.
Pentru adulţii din teritoriile celor două GAL-uri au fost pregătite două întâlniri, una cu tema „olărit”, vineri, 23 iulie, şi cealaltă „pictură”, sâmbătă, 24 iulie.

Obiectivul general este participarea la un proiect de cooperare interteritorială, care are drept scop dezvoltarea teritoriilor Asociaţiei GAL Muscel şi a Asociaţiei Grupul de Acţiune Locala Câmpulung Muscel şi promovarea în comun a valorilor, locurilor, tradiţiilor şi produselor locale muscelene.
Proiectul, care are o valoare eligibilă de 146.129,55 euro, îşi propune iniţierea tinerilor din teritoriile GAL în tainele regiei cinematografice şi sprijinirea orientării în carieră a acestora; promovarea valorilor umane din teritoriile GAL în scopul impulsionării persoanelor de a-şi dezvolta propriile abilităţi şi de a avea curajul de a avea realizări şi a se face remarcaţi, precum anumite personalităţi remarcante născute în teritoriul muscelean; promovarea produselor tradiţionale din teritoriile GAL şi a produselor şi activităţilor meşteşugăreşti, încurajarea şi promovarea lanţurilor scurte şi a pieţelor locale, îmbunătăţirea comercializării produselor specifice locale; promovarea artiştilor din teritoriul GAL; conservarea şi transmiterea mai departe a meşteşugurilor tradiţionale muscelene; creşterea gradului de cunoaştere în legătură cu patrimoniul şi identitatea locale, promovarea patrimoniului cultural local şi a identităţii locale, dezvoltarea turismului; sprijinirea grupului vulnerabil reprezentat de persoanele nevăzătoare; sensibilizarea populaţiei cu privire la patrimoniul cultural şi identitatea locală; dezvoltarea economică a teritoriilor partenere şi impulsionarea creării de noi locuri de muncă. Va fi organizat şi un târg de promovare a produselor tradiţionale, încurajându-se astfel consumul în rândul populaţiei din cele două teritorii a produselor naturale, cumpărate direct de la producător, care sunt mult mai sănătoase şi benefice decât cele ce pot fi achiziţionate din marile magazine comerciale.

Pe lângă această acţiune, vor exista şi altele. Va fi organizată o tabără de film; se va pune în scenă o piesă de teatru; se va dezvolta o aplicaţie informatică pe telefonul mobil şi web, cu elemente legate de patrimoniul şi identitatea locale; un catalog de promovare a teritoriilor celor două GAL-uri; derularea în comun a unui traseu istoric cultural şi religios în cadrul căruia vor fi vizitate principalele monumente istorice, culturale şi religioase. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!