Instrumentist la „Doina Argeşului”, câmpulungeanul Alexandru Mihai Bulacu s-a stins din viaţă la doar 27 de ani. Pe 1 august şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere, dar viaţa i-a fost curmată de o boală nemiloasă. Originar din cartierul Mărcuş, Alexandu a absolvit Liceul de Artă „Dinu Lipati” şi şi-a continuat studiile la Universitatea din Piteşti, devenind profesor de Muzică. A fost instrumentist o scurtă perioadă la Ansamblul „Dorul”, în prezent fiind membru al Orchestrei „Doina Argeşului”.
Cea care a dat trista veste a fost iubita artistului, printr-un mesaj postat pe Facebook: „Inima mea a încetat să mai bată preţ de câteva secunde, dar inima lui s-a oprit definitiv. Sunt multe cuvinte de spus, dar în acelaşi timp şi o durere enormă. Dumnezeu mi-a luat de lângă mine viitorul, fericirea în toate formele ei şi speranţa! Am promis că voi rămâne lângă tine pentru totdeauna, indiferent de ce s-ar întâmpla, dar se pare că „totdeauna” a fost prea puţin… Încă nu am puterea să accept ceea ce se întâmplă şi totuşi cred că vei deschide ochişorii şi-mi vei spune ca mă iubeşti! Nu ştiu dacă asta e destinul sau doar viaţa nedreaptă… în loc să ne declarăm iubirea cu ocazia aniversării noastre, ai ales să pleci, să-ţi spun ADIO! Golul din inima mea nu-l va înlocui nimeni niciodată pentru că ai fost mult prea special ca să te poate înlocui cineva. N-am vrut să pun poze cu tine din ultima ta perioada, cu speranţa că te vei face bine şi nu vrei ca prietenii tăi să te vadă aşa, dar, din păcate, doar pozele mi-au mai rămas; pozele şi melodiile tale… Dacă până acum am fost eu îngerul tău, de acum înainte, tu vei fi îngerul meu! Să ai drum lin spre ceruri, sufletul, inima şi viaţa mea, te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi necondiţionat şi sper să mă veghezi din ceruri şi să mă iubeşti la fel de mult. M-ai iubit până la sfârşitul vieţii tale, iar eu te voi iubi până la sfârşitul vieţii mele! Cu drag, a ta iubită, Cristina.”
Colegii se scenă au postat numeroase mesaje de condoleanţe pentru familia lui Alexandru Mihai Bulacu şi fotografii cu el din timpul spectacolelor, când încânta publicul.
Şi Orchestra „Doina Argeşului”, prin Centrul Cultural Judeţean Argeş a transmis: „Cu profund regret notăm cernit în existenţa noastră faptul că Alexandru Mihai Bulacu, instrumentist în cadrul orchestrei Doina Argeşului, coleg şi prieten, a plecat să acompanieze corul de îngeri. Născut la 1 august 1994 la Câmpulung Muscel, a urmat Liceul de Artă „Dinu Lipatti” şi a finalizat studiile la Universitatea din Piteşti, devenind profesor de Muzică. Partitura lui, la clarinet şi saxofon, va face parte de-acum din opera pe care Dumnezeu i-a pregătit-o, cu siguranţă una demnă de marea scenă de dincolo de orizont. Nu-l vom uita niciodată!”
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face până astăzi, 13 iulie, la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” din Mărcuş, când, la ora 12.00, va avea loc slujba de înmormântare.
Dumnezeu să-l ierte!