-2.6 C
Campulung Muscel
05/12/2023

Bicicletă furată în Germania, găsită la Berevoeşti

Un tânăr din Germania a avut parte de o experienţă de neuitat după ce bicicleta cu care obişnuia să se deplaseze deseori i-a fost furată în timp ce se afla la serviciu. Din fericire, Alex a reuşit să dea de urma vehiculului pe două roţi, unul electric, în valoare de 2.300 de euro, graţie unui senzor GPS. Unde a găsit tânărul bicicleta? Tocmai la Berevoeşti, în satul Gămăceşti, cel vestit pentru cazul de sclavie modernă! Cu ajutorul unui prieten român, care a depus o plângere la Poliţie, neamţul speră că o va recupera.
„Ce puteţi să îmi spuneţi despre Berevoeşti? Bicicleta mea electrică este acolo!”, este postarea făcută pe o reţea de socializare prin care cetăţeanul german, originar din Frankfurt, anunţa dispariţia vehiculului. Sistemul de localizare l-a ajutat să-i dea de urmă. Practic, tânărul a urmărit întreg traseul hoţilor, de aproape 2.000 de kilometri, şi i-a fost uşor să depisteze bicicleta în gospodăria unui bărbat din Berevoeşti. Ar fi putut să o recupereze încă din Germania, dar poliţiştii nu au putut să intre pe proprietatea celui care a furat-o. „Când am terminat munca, la 7 seara, am coborât. Văzusem pe geam că bicicleta nu mai era. M-am întrebat: Unde îmi e bicicleta?! Mi-am folosit apoi aplicaţia, ca să văd locația bicicletei – transmitea semnale, iar bicicleta era la 300 de metri de mine.”, povesteşte Alex. Drumul bicicletei furate a continuat. A părăsit Germania, a ajuns în Austria şi Ungaria, iar apoi la Gămăceşti! „Şi o văd că ajunge în Nădlac, la graniţă şi de aici în Berevoeşti, Argeş”, a mai precizat proprietarul bicicletei pe reţeaua de socializare. Alex a reuşit să ajungă la Poliţia din România prin intermediul unui prieten care a depus o plângere în numele lui. Potrivit ProTv, acesta nu este un caz singular. În România, ajung sute de biciclete furate din străinătate, dar asta se întâmplă şi cu bicicletele de la noi. În 2019, au fost înregistrare la Poliţie aproape o mie de furturi, însă, în realitate, cifrele sunt mult mai mari. Cele mai multe în Bucureşti şi Cluj. 90% dintre vehicule nu mai sunt recuperate. „Datele oficiale reflectă mult mai puţine, deoarece mulţi păgubaşi nu consideră că nu merită efortul să mergi să reclami la Poliţie, deoarece foarte rar se regăsesc bicicletele furate.”, spune Radu Mintean, preşedintele Federaţiei Bicicliştilor din România. Specialiştii recomandă să folosiţi o bicicletă ieftină în oraş şi, eventual, una mai performantă dacă plecaţi într-o drumeţie la munte. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!