Vineri, 18 iunie, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor s-a animat în momentul în care au urcat pe scenă membrii trupei de teatru „Pardon” a Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, coordonată de profesoara de Limba şi Literatura Română, Mihaela Banu.
Cei 24 de copii ai clasei a VI-a C au încercat să explice, prin prezentarea spectacolului „Şi cu violoncelul ce facem?”, că e nevoie de educaţie culturală pentru a fi mai buni. Adaptată după textul lui Matei Vişniec, sceneta jucată de elevii de gimnaziu cu talent, emoţie, entuziasm, a reuşit să stârnească interesul cel prezenţi, care au fost în număr destul de mare în sala Clubului ARO, cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. Piesa, scrisă în 1989, redă povestea a trei personaje: „omul cu ziarul”, „bătrânul cu bastonul” şi „doamna cu voal”, ce lasă timpul să treacă, preferând comoditatea unei false aşteptări. Aflaţi într-o sală de aşteptare, la un moment dat, sunt deranjate de „omul cu violoncelul”, care cântă insistent, mereu preocupat de acordurile instrumentului său. Cele trei personaje privesc la început cu îngăduinţă manifestarea perseverentă a violoncelistului, apoi încep să se revolte şi să-l respingă, ca spre final să găsească metode stupide pentru a-l face să înceteze. Isabela FILIP
Articolul precedent
Articolul următor