24.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

La 74 de ani, a furat o maşină, a provocat un accident rutier şi a murit la spital

Un conducător auto în vârstă de 74 de ani, din Stâlpeni, a murit, joi dimineaţă, la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, care a avut loc pe DN 73, în localitatea Mihăeşti. Bărbatul nu avea permis de conducere şi furase maşina pe care o conducea, o Dacia 1300, şi cu care intrase într-un alt autovehicul.

##Musceleanul circula cu viteză

Accidentul s-a petrecut în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Valea Popii, în jurul orei 10.15. „Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Stâlpeni, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii Mihăeşti, din direcţia Piteşti spre Câmpulung, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeaşi direcţie de deplasare, de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Băileşti, judeţul Dolj.”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş. Tânărul era împreună cu prietena sa şi se îndreptau spre Sătic, la o cabană, pentru a petrece sfârşitul de săptămână. „Eu veneam dinspre Piteşti şi am încetinit aici, la barieră, eram într-a doua. El a venit din spate, avea ceva viteză, şi m-a lovit puternic în spate. Bine că nu era nimic pe sensul celălalt de mers, că altfel era mai rău. Noi nu am păţit nimic, am doar eu o zgârietură. Mai rău ne-am speriat!”, a declarat Alexandru Mina, şoferul din Băileşti. În urma impactului, autoturismul Dacia 1300 a

fost proiectat într-un cap de pod, având daună totală.

##„Nu ştiu cum a pornit-o, că eu am luat cheia din contact!”

La locul accidentului a sosit şi proprietarul Daciei furate, originar din Stâlpeni, care ne-a povestit cum a rămas fără maşină. „Am luat maşina de-acasă şi am plecat să duc nişte fier vechi. Acolo era ocupat, aşa că m-am dus la dispensar să-mi iau glicemia. Mi-am luat glicemia şi apoi am zis să mă duc din nou la fier vechi. M-am dus la bloc, unde mai am o locuinţă, un apartament, am luat două pâini, am băut o cafea şi m-am dus să-mi iau maşina să duc fierul vechi şi apoi să mă duc acasă. Ce maşină să mai iei, că nu mai era! Mă întâlnesc cu un coleg de-al meu şi-mi spune că maşina mea era la PECO, la Stâlpeni, iar la volan era un bărbat în vârstă. Nu ştiu cum a pornit-o, că eu am luat cheia din contact, că aveam şi alte chei, inclusiv cea de la apartament. Cred că a avut o altă o cheie cu care a pornit maşina, pentru că, vă daţi seama, contactul e vechi, mergea mai aşa, şi cu altă cheie, că nu e din aia cu cip. M-am întâlnit cu şeful de Post de la Stâlpeni, i-am spus ce s-a întâmplat şi nu-i venea să creadă! Apoi am aflat că maşina mea a fost implicată într-un accident, la bariera de la Valea Popii. M-am dus acolo şi am găsit maşina făcută praf. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dacă a vrut să facă o glumă sau altceva, eu cu el mă mai întâlneam pe-aicea, la o cafea!”, ne-a declarat Ion Palcuie. După cum am precizat mai înainte, bărbatul transporta cu bătrâna Dacie fier vechi, iar după accident a fost nevoit să se lipsească şi de autoturismul care l-a transportat mulţi ani. „Ce să fac mai cu maşina, o duc la fier vechi ! Uitaţi cum arată!”, ne-a mai spus omul.

##Victima nu avea permis

Bărbatul de 74 de ani, Ion B., a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, unde a decedat. Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Totodată, din primele verificări a rezultat că bărbatul decedat nu figurează ca deţinător de permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără drept şi ucidere din culpă, conform art. 335 şi 192 din Codul Penal. Nu este exclus ca personajul principal al incidentului să fi lovit autoturismul din faţă după ce i s-a făcut rău la volan. Tocmai de aceea, anchetatorii au cerut să se facă autopsia pentru a se stabili dacă bărbatul a decedat în urma leziunilor suferite în accident sau din alte cauze. Alex Barbu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!