25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Caravana de vaccinare va ajunge sâmbătă în Târgul de la Voineşti

Caravana mobilă de vaccinare anti-COVID-19 va ajunge în Muscel, la sfârşitul săptămânii. Sâmbătă, 12 iunie, o echipă mobilă va ajunge în Târgul Săptămânal din Voineşti-Lereşti, iar vaccinarea va începe în jurul orei 9.00.
Decizia a fost luată de autorităţi pentru a accelera vaccinarea în mediul rural, pe viitor centrele mobile urmând să meargă şi în alte comune.
„Dragi lereşteni, v-am ascultat dorinţa de a intra, alături de noi, în lupta pentru normalitate! Ştim că sunteţi în număr foarte mare cei care vreţi să vă imunizaţi împotriva coronavirusului! Ei bine, am creat această posibilitate, chiar în comuna noastră! Vă anunţăm că sâmbătă, 12 iunie, în cadrul Târgului Săptămânal de la Voineşti, odată cu deschiderea pieţei volante în incinta târgului, va funcţiona şi un centru mobil de vaccinare, realizat în colaborare cu DSP Argeş! Centrul de vaccinare din incinta târgului este la dispoziţia tuturor celor care doresc să se imunizeze, iar serurile folosite vor fi cele produse de Pfizer şi Johnson and Johnson! Vă aşteptăm în număr cât mai mare la târg şi la vaccinare, pentru că doar împreună putem face să fie bine, pentru noi şi pentru cei dragi!”, a declarat primarul Marian Toader. I.F.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!