17.9 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Bughea de Sus aspiră la fonduri europene pentru a-şi pune la punct iluminatul public

Nicolae Tarbă se alătură primarilor musceleni care au planificat investiţii într-un iluminat public care să genereze costuri mai reduse pentru administraţia publică locală. Bughea de Sus nu-şi permite din resursele proprii o asemenea investiţie, pentru realizarea căreia speranţa stă în fondurile atrase. Aşa cum s-a întâmplat la Câmpulung, unde, în mandatul trecut, s-a reuşit obţinerea unui milion de euro de la Uniunea Europeană, pentru a trece infrastructura de iluminat pe lămpi LED, din raţiuni de protecţie a mediului, dar, mai ales, din raţiuni de economie la bugetul local, prin plata unor facturi mai mici.
Deocamdată, edilul vecin Câmpulungului a contractat proiectarea, alegându-şi o firmă preferată de mai mulţi primari din zona noastră, care implementează proiecte cu fonduri europene. Societăţii Sical SRL, din Ocniţa, judeţul Dâmboviţa, i s-a încredinţat direct, pe 2 iunie 2021, contractul de realizare a studiului de fezabilitate sau a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, în funcţie de ce va considera proiectantul că se prestează lucrării propuse de autorităţile muscelene. Proiectul va trata „construirea, modernizarea, eficientizarea iluminatului public stradal la Bughea de Sus”, care aspiră la fonduri europene pentru rezolvarea acestei carenţe a infrastructurii de utilităţi.
Proiectarea îl costă pe primarul Tarbă 29.750 lei. Colaboratorul ales de şeful Executivului de la Bughea de Sus este specializat în elaborare şi actualizare a documentaţiilor investiţiilor de înfiinţare, reabilitare sau extindere a sistemelor de iluminat public stradal, pentru „reducerea consumului de energie electrică, a emisiilor de dioxid de carbon şi a cheltuielilor de întreţinere prin montare de corpuri de iluminat moderne, cu tehnologie LED şi eficienţă energetică ridicată.” Lucrarea acestuia va conţine „principalele caracteristici ale proiectului, în baza unei analize tehnice, economice şi financiare a investiţiei planificate. Prin studiul de fezabilitate se asigură o utilizare raţională şi eficientă a investiţiei, astfel încât să se respecte cerinţele economice, financiare şi sociale aplicabile în domeniul respectiv şi conform cu ghidul de finanţare. Se vor calcula estimativ costurile de construcţie, se va face analiza economică şi financiară, cât şi analiza opţiunilor cu privire la investiţiile cu ajutor financiar (fonduri nerambursabile, etc.) Societatea deţine atestat A.N.R.E. pentru proiectare şi execuţie. Executarea lucrărilor se va realiza cu personal calificat, autorizat A.N.R.E., echipamente de lucru la înălţime (autoscări) autorizate, aparate de măsură şi control dedicate lucrărilor de iluminat public.”, sunt condiţiile asigurate de firma dâmboviţeană. Parteneriatul ei cu Primăria Bughea de Sus se rezumă, deocamdată, la serviciul de proiectare.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!