O pereche de chiloţi a înfundat canalizarea pluvială de pe Alexandru cel Bun
Din cauză unor câmpulungeni nesimţiţi, străzile din municipiu se inundă aproape la fiecare
ploaie mai abundentă. S-a văzut zilele acestea, când Agenţia Naţională de Meteorologie a anunţat
că se vor înregistra cantităţi însemnate de apă, iar pe mai multe străzi principale s-au format bălţi,
care au îngreunat circulaţia autovehiculelor, dar şi a pietonilor.
„Am scos din canal cu un băţ o ditamai perechea de chiloţi, care înfundase canalizarea”
O locaţie cu probleme este cea de pe strada Alexandru cel Bun, în dreptul Pensiunii „Casa
Cristina”, unde, când se înfundă canalele de preluare a apelor pluviale, nu se mai poate circula.
Maşinile stropesc tot ce le iese în cale, iar pietonii au de ales între a trece direct prin balta care
ocupă tot trotuarul sau să escaladeze gardurile. Aşa s-a întâmplat şi azi dimineaţă, când mai mulţi
câmpulungeni, în drum spre serviciu, s-au urcat pe temelia unui gard, ca să poată traversa zona
cu probleme, care s-a întins pe vreo câţiva zeci de metri. Angajaţii Edilului, care au ajuns în zonă
imediat cum au fost anunţaţi, au eliberat strada de apă, desfundând un canal, care trebuia să preia
precipitaţiile. Surpriză, acesta era înfundat cu o ditamai perechea de chiloţi, care obtura ţeava,
împreună cu alte mizerii aruncate de cei din zonă în wc.
Din cauza celor care aruncă în vasul de toaletă sau în canalizare tot felul de produse de igienă
personală, pampers, şerveţele umede, chiar şi lenjerie, se înfundă sistemul de preluare a apelor
menajere. Acestea nu pot fi transportate de sistem către Staţia de Epurare a oraşului, producând
disconfort celorlalţi utilizatori şi îngreunând activitatea operatorului de apă-canal, Edilul CGA.
Din cauza lucrurilor care nu au ce căuta în canalizare sunt dese refulări ale sistemului, şi nu că ar
fi subdimensionat.
„Am fost acolo la ora 7.00, după ce au desfundat şi nu mai era nimic. Am scos din canal cu un
băţ o ditamai perechea de chiloţi, care înfundase canalizarea, şi tot felul de chestii.
De aseară au fost probleme. După ora 20.30 au fost probleme cu canalizarea înfundată la Lereşti,
chiar au venit şi porci pe Râul Târgului, mi-a spus Bogdan Pătru. A sunat cineva că sunt doi porci
pe apă! Înseamnă că i-a luat apa de undeva! Aseară, am stat, aproape două ore, prin Lereşti, apoi
pe Ţicăloiu, am tot desfundat. Am început să desfundăm şi canalele din oraş. La „Pompieri” am
desfăcut tot astă noapte. Azi, toţi sunt pe traseu, desfundă guri de canal, de geiger, unde sunt
probleme. Canalizarea este, într-un fel, bine dimensionată, că nu mai e populaţia care era când s-
a făcut canalizarea. Dar, din cauză că se aruncă pampers şi tot ce nu vă trece prin cap, se înfundă
şi nu mai face faţă când vin apele mari pluviale. Scoatem săptămânal câte o jumătate de
tomberon de scutece din canalele din oraş. Cartierele Vişoi şi Grui, pentru că au mai multe
blocuri, sunt zone mai sensibile, unde se înfundă frecvent canalizarea menajeră şi pluvială. Prin
rotaţie, săptămânal controlăm canalele din zonele unde ştim că sunt probleme. Dar nu poţi să
prevezi, că pot să se înfunde la două zile de când a fost curăţat.”, ne-a declarat directorul Edilul
CGA, Mihail Vasilescu.
(sursa foto: Facebook/Mary Paul)