Durere fără margini, joi, 20 mai, în comuna Mihăeşti! Ramona Stricatu (38 de ani) şi fiul acesteia, Nicuşor Brumaru (14 ani), ucişi cu bestialitate, pe 16 mai, de fostul concubin al femeii, Sever Irinel Ciobanu (44 de ani), au fost conduşi pe ultimul drum, cel fără de întoarcere, punctul final fiind chiar cimitirul bisericii în apropierea căreia şi-au găsit sfârşitul.
Dimensiunile tragediei sunt greu de imaginat. Membrii familiei, rudele, prietenii şi apropiaţii acestor victime ale unui animal cu chip de om ori, pur şi simplu, oameni din localitate, care au însoţit cortegiul funerar, nu-şi puteau stăpâni lacrimile, iar pe feţele tuturor se putea citi aceeaşi întrebare: Cum de a fost posibilă această tragedie?! Toţi şi-ar fi dorit ca totul să fie doar un vis urât, însă, din păcate, povestea a fost o realitate crudă, care a lăsat în urmă numai suferinţă.
„De ce nu a crezut-o nimeni când spunea că o să o omoare?!”
Lăcrima cerul atunci când cortegiul funerar a ajuns la biserica unde Ramona şi Nicuşor şi-au petrecut ultimele clipe din viaţă. În ciuda vremii nefavorabile, peste 200 de persoane i-au însoţit pe cei doi pe ultimul lor drum din această lume. Atmosfera a fost una apăsătoare şi crudă, chinuită uneori de lacrimile de durere ale celor dragi. „Băieţelul meu, unde te duci, cui mă laşi, nu te mai văd niciodată! Ia-mă şi pe mine, nu mai vreau să trăiesc, vreau să vin cu tine, băiatule!”, îşi striga neputinţa tatăl băiatului ucis. „Bine că acest criminal n-a murit! Să putrezească în puşcărie, să fie chinuit acolo, aşa cum a chinuit el aceste două suflete! Nemernicul! El zicea că o iubeşte, dar numai aşa să fii iubit de un astfel de bărbat care te teroriza zilnic!”, ne-a declarat o femeie din Mihăieşti, cunoscătoare a acestui caz. Slujba de înmormântare s-a ţinut afară, în faţa bisericii, şi a fost oficiată de un sobor de preoţi, printre care s-a aflat şi fostul protopop de Muscel, Eugeniu Matei. Cuprinse de durere, rudele răposaţilor nu-şi mai puteau stăpâni lacrimile şi cuvintele de jale, încercând să fie până în ultimul moment alături de fiinţele lor dragi, plecate mult prea repede dintre cei vii. Mamă şi fiu se odihnesc împreună, pe veci, în acelaşi mormânt. „Aici a murit sora mea şi copilaşul ei, aici şi-au dat ultima suflare! Nenorocitul ăla mi-a omorât surioara! El trăieşte şi ei o să putrezească! De ce nu a crezut-o nimeni când spunea că o să o omoare?! A spus şi la televizor că el o omoară, de ce nu a crezut nimeni?! Mi-a omorât şi nepoţelul, ce a avut cu copilaşul ăla?!, sunt întrebări, poate, fără răspuns, ale fratelui Ramonei.
Au pierit două suflete nevinovate şi rămân multe semne de întrebare. Din păcate, autorităţile au partea lor de vină, iar legea încurajează infractorii. Suntem o ţară de infractori şi asta e o certitudine de care foarte multe persoane se loveşte zilnic, nu numai pe stradă sau în casele lor, ci şi în instituţiile publice, unde colcăie nelegiuirea şi asuprirea omului de către om, cum se spunea pe vremuri. Despre cele două victime ale bestiei umane şi indiferenţei autorităţilor, Dumnezeu să aibă grijă de ei! Alex BARBU
Articolul următor