6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Tarif nou la Pieţe SRL. Vânzătorii mutaţi sub copertină plătesc o taxă de 238 de lei pentru taraba din lemn

Tarifelor practicate de Pieţe SRL li se adaugă unul, începând din această lună. La sfârşitul lunii aprilie, după şedinţa ordinară a Consiliului Local, aleşii s-au întrunit într-o A.G.A., în cadrul căreia au aprobat, la propunerea noului director Eduard Boeru, o taxă nouă. Asta pentru că a apărut un tip de amenajare nouă, după desfiinţarea tarabelor „ruşilor” şi mutarea comerţului din „văzul lumii”, într-un spaţiu mai retras, sub copertina construită toamna trecută, când guvernanţii au impus aberanta măsură a închiderii pieţelor. Şi dacă tot s-au cheltuit 10.000 de lei din bugetul ADP-ului, amenajarea se face utilă până la demolarea halei Pieţei Centrale. Sub copertină au fost montate tarabe din lemn, pentru un aspect uniform al negoţului practicat de comercianţii care, cât au fost postaţi la strada Republicii, alterau vizual prin marfa expusă la vânzare. Măcar în laterala halei, sub copertină, aşezaţi la tarabe noi şi identice, sunt feriţi de privirea celor care tranzitează artera principală.
Cât vor plăti pentru un stand aflăm din hotărârea adoptată, pe 29 aprilie 2021, de către Consiliul Local, în calitate de asociat unic la SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL. La propunerea societăţii, aleşii municipali au aprobat un tarif de 200 de lei/lună/tarabă de lemn, preţul fiind fără TVA. Votul din A.G.A. va fi reluat la dezbaterea Legislativului municipal de joi, 27 mai 2021, când va fi dată o hotărâre referitoare la chiria de 238 lei pe lună, percepută celor care au degajat vecinătatea sediului PSD Câmpulung. Plata ei va fi imputată beneficiarilor standurilor începând din luna mai.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!